Ultima zi pentru transhumanţa oilor pe terenuri agricole

Ciobanii mai au voie doar până luni, 24 aprilie 2017, să-şi ţină animalele pe terenurile agricole. Potrivit Mediafax, articolele Legii vânătorii reintră în vigoare din 25 aprilie 2017 şi afectează în primul rând turmele de oi care vor urca la munte, dar reglementează şi numărul de câini care pot însoţi o turmă.

O ordonanţă de urgenţă a guvernului Cioloş a suspendat un articol din Legea vânătorii şi a permis păşunatul animalelor domestice pe terenurile agricole, dar numai în perioada 6 decembrie 2016 – 24 aprilie 2017.

Specialiştii avertizează că intrarea în vigoare a Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 poate duce la scăderea numărului de animale şi la degenerarea genetică a populaţiilor de ovine.

curatare tapiterie
Moveos
Royall Security
Monumente funerare

Această lege prevede, printre altele, „permiterea însoţirii turmelor şi cirezilor cu un număr de maximum 300 de animale de către câini însoţitori al căror număr este mai mare de 6 în zona de munte, de 4 în zona de deal şi de 3 în zona de câmpie. Pentru fiecare până la 100 de animale în plus numărul de câini se poate suplimenta cu câte un exemplar, indiferent de zona altitudinală, dar nu mai mult de 10 câini în zona de munte, 7 câini în zona de deal şi 5 câini în zona de câmpie; turmele şi cirezile de animale mai pot fi însoţite de maximum 2 câini întorcători care au un semn distinctiv sub formă de crotaliu în ureche; paza stânelor se poate asigura cu un număr nelimitat de câini care vor fi ţinuţi în ţarc”.

Crescătorii de oi au protestat de mai multe ori anul trecut, cerând relaxarea regimului în care se realizează tradiţionala transhumanţă.


Apreciază
Distribuie