Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă Țara Făgărașului Un an de activitate, un an de proiecte

Un an de activitate, un an de proiecte

Bilanţ la un an de la semnarea contractului de finanţare pentru implementarea Planului de Dezvoltare Locală, Axa IV LEADER, de Asociaţia Grupul de Acţiune Locală „Ţara Oltului” cu sediul în Porumbacul de Jos.

Miercuri, 9 aprilie, la sediul GAL „Ţara Oltului”, s-a desfăşurat o conferinţă de presă în cadrul căreia managerul Camelia Limbăşan a prezentat bilanţul de activitate. Astfel, ea a făcut precizarea că la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Sibiu au fost depuse în această perioadă 55 de cereri de finanţare pentru proiecte iniţiate de parteneri publici şi diverşi parteneri privaţi din teritoriu. „Peste 60 % din fondurile alocate pentru actualul Plan de Dezvoltare Locală al GAL-ului  sunt  acoperite de proiecte concrete, aflate în diferite etape. În acest prim an un număr de 21 de proiecte au intrat deja în finanţare cu o valoare totală de 260.051 euro, 7 proiecte aşteaptă semnarea contractului de finanţare cu o valoare totală de 425.215 euro, dar  şi 16 proiecte, a căror valoare se ridică la 836.611 euro, şi care se află în stadiu de evaluare”, a spus Camelia Limbăşan.

Proiectele de dezvoltare locală au fost depuse în cadrul celor trei sesiuni desfăşurate în acest prim an. Restul sumei din fondul alocat pentru Planul de Dezvoltare Locală al GAL “Ţara Oltului” (978.123 euro), va fi disponibilă în cel de-al doilea an contractual.

Amanet King Onix
Monumente funerare
Florian Shaorma
Dabo
Vibe
Victoria Federal IFN
Mobila SH
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Reno Depo

Asociaţia Grupul de Acţiune Locală “Ţara Oltului” cuprinde teritoriul din zona de sud a judeţului Sibiu (comunele Arpaşu de Jos, Cârţa, Cîrţişoara, Porumbacu de Jos, Racoviţa, Turnu Roşu) şi trei comune din judeţul Vâlcea (Câineni, Titeşti şi Boişoara).

(Alexandru Socaciu)


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Dabo
Amanet King Onix
Reno Depo
Mobila SH
Florian Shaorma
Victoria Federal IFN
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Vibe
Monumente funerare

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.