Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Avrig, a fost rănit și transportat la spital în urma unui accident rutier produs miercuri, 5 iunie, pe Drumul Național 1, în zona localității Avrig. Incidentul a avut loc în jurul intersecției cu DJ 105 F și a fost semnalat printr-un apel la 112.
Pietonul, care se deplasa pe lângă bicicletă, a fost acroșat inițial de o autoutilitară condusă de un bărbat de 65 de ani, din Ploiești. La scurt timp, o a doua autoutilitară, condusă în același sens de mers de un alt șofer din Ploiești, în vârstă de 45 de ani, a lovit bicicleta aflată pe partea carosabilă, potrivit IPJ Sibiu.
Ambele autovehicule implicate în accident au fost verificate, iar șoferii au fost testați pentru consumul de alcool și substanțe interzise. Rezultatele au fost negative în ambele cazuri.
Victima a fost transportată la spital cu răni a căror gravitate urmează să fie evaluată de medici.
Polițiștii rutieri au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.