Star FM - TOP Header
Clarfon
Clarfon - noiembrie
Acasă Țara Făgărașului UNICAT: Fotografie color de acum 80 de ani cu Cetatea Făgăraș, descoperită într-un târg de vechituri
, ,

UNICAT: Fotografie color de acum 80 de ani cu Cetatea Făgăraș, descoperită într-un târg de vechituri

facebook.com/ArhivadeFotografie

Două fotografii vechi, realizate în Făgăraș în anii 1942 – 1943, au fost găsite din întâmplare la un târg de vechituri din județul Cluj, recuperate și digitalizate. Într-una dintre fotografii este portretizată o femeie, iar în fundal este surprinsă Cetatea.

Imaginile au fost descoperite într-o cutie cu peste 260 de diapozitive color din anii 1942 – 1946, cadrele fiind trase pe film Agfacolor, în Făgărăș, Sibiu sau București, de un fotograf român.

„Plină de praf, lipită cu bandă adezivă, expusă la soare și ploaie, direct pe iarba târgului din Negreni (jud. Cluj). Nu mică ne-a fost mirarea să vedem că în interiorul cutiei cu „negative” erau, de fapt, diapozitive. Diapozitive color. Și nu chiar orice diapozitive color, ci unele mai vechi decât cele aproximativ 10.000 care se află deja în colecțiile Arhiva de Fotografie și Renascendis.

Peste 200 de diapozitive color din anii 1942 – 1946, toate cadre trase de un fotograf român pe film Agfacolor. Imagini color din România celui de-al Doilea Război Mondial există, chiar dacă nu foarte multe. Dar cele pe care le cunoaștem sunt datorate unor fotografi străini. Pentru noi acesta este primul caz cunoscut de fotograf român care folosea film Agfacolor în anii 1940.

Amanet King Onix
Monumente funerare
Reno Depo
Florian Shaorma
UID Fagaras
La doi pasi
Victoria Federal IFN

Portrete de cuplu, portrete de familie, diverse peisaje, secvențe din viața Bucureștiului, Sibiului, Brașovului, Făgărașului, dar și a altor orașe care urmează să fie identificate. Un total de 267 de diapozitive. Bilețelele care separau seriile, acum amestecate, le datează între anii 1942 – 1972. Majoritatea însă este din anii 1942 – 1946”, povestesc administratorii paginii de Facebook Arhiva de Fotografie.

Mica arhivă urmărește viața unui cuplu – devenit familie, de la momentul logodnei și până în adolescența fiicei pe care o vor avea, iar o parte dintre acestea au fost urcate pe pagina de Facebook.

„Din nefericire, lipsa oricăror altor informații nu ne permite să identificăm, pentru moment, fotograful sau familia sa. Dar anumite imagini ar putea sugera că acesta a lucrat în zona diplomației, apoi a comerțului exterior (ceea ce ar explica și accesul la un film rar pentru piața românească a anilor 1940)”, se mai arată în textul care însoțește descoperirea.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Amanet King Onix
Florian Shaorma
UID Fagaras
La doi pasi
Reno Depo
Monumente funerare
Victoria Federal IFN

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.