Zăpada ne-a luat, din nou, prin surprindere. Urmează ninsori, vânt și vreme deosebit de rece

foto: DRDP Brașov

Un val puternic de ninsoare a cuprins în această dimineață județele Brașov și Harghita.

Drumarii au acționat, de la prima oră, cu utilaje de deszăpezire și materiale antiderapante.

Tudor Duțu, director regional al DRDP Brașov

În zona Timișul de Jos, utilajele au intervenit însoțite de echipaje de poliție, dar, chiar și așa, cu greu au reușit să treacă printre autovehiculele aflate în trafic.

Șoferii sunt sfătuiți să conducă cu prudență și să nu plece la drum fără cauciucuri de iarnă.

Ninsoarea s-a așternut și pe Transfăgărășan (DN 7C), astfel că utilajele au intervenit pentru curățarea șoselei.

Proaspat Alb
Reno Depo
Zambete la cafea - Maria Visu
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
Monumente funerare

Până miercuri, 5 aprilie, ora, este în vigoare un cod galben de cantități însemnate de precipitații, ninsori, intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece.

Potrivit meteorologilor, vremea va fi deosebit de rece și temporar vor fi precipitații mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în noaptea de marți spre miercuri (4 – 5 aprilie), aria acestora se va restrânge către nord-est.

În regiunile sudice și sud-estice va ploua, iar la munte și în zonele mai joase de relief din nordul și centrul Moldovei, Transilvania şi Banat se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță şi ninsoare iar local se va depune strat de zăpadă. Cantitățile de apă vor depăși 20 – 25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în sud-vest, 40 – 50 l/mp.

Până miercuri, 5 aprilie, ora 14, este în vigoare și un cod portocaliu de ninsori abundente, temporar viscolite și strat consistent de zăpadă în cea mai mare parte a Moldovei, Carpații Meridionali și Orientali în special la altitudini de peste 1400 m. Va continua să ningă, temporar viscolit, rafalele vor fi de peste 55 – 65 km/h și se va depune strat consistent de zăpadă.

foto: Administrația Națională de Meteorologie


Apreciază
Distribuie