Clarfon
Acasă Social 118 amenzi și peste 400 de metri cubi de material lemnos confiscați de polițiști, în doar 2 zile
,

118 amenzi și peste 400 de metri cubi de material lemnos confiscați de polițiști, în doar 2 zile

Polițiștii din Brașov, în colaborare cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere, au desfășurat o acțiune de amploare pentru verificarea respectării legislației silvice și combaterea transporturilor ilegale de material lemnos.

Polițiștii au verificat 18 agenți economici din județul Brașov, precum și aproximativ 260 de mijloace de transport. Scopul acestei intervenții a fost de a verifica agenții economici care prelucrează, depozitează și comercializează material lemnos, precum și respectarea prevederilor legale privind exploatarea și transportul materialelor lemnoase.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 118 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 131.000 de lei. Totodată, în urma activităților desfășurate, polițiștii au confiscat sau indisponibilizat 405 metri cubi de material lemnos fără proveniență legală, cu o valoare estimată la 164.330 de lei.

UPRUC-CTR
Stefion Trans
Proaspat Alb
Reno Depo
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Monumente funerare
Amanet King Onix
Benzinariile Recea & Soars
Sumi Agro - Cyflamid

Nereguli grave la doi operatori economici

La două societăți comerciale de profil cu puncte de lucru în județul Brașov, polițiștii și reprezentanții Gărzii Forestiere Brașov au constatat că acestea nu dețineau cantitățile de material lemnos declarate. Mai exact, a fost identificată lipsa unui volum considerabil de 188 de metri cubi de lemn.

Poliția s-a sesizat din oficiu și continuă cercetările în cadrul unor dosare penale privind infracțiunea de deținere în depozite a unui volum de materiale lemnoase pentru care există diferențe între stocul fizic și cel scriptic. Ancheta este desfășurată sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul unităților de parchet competente.

Acțiunea, desfășurată între 11 și 12 martie, a implicat efective mărite ale Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică, cu sprijinul personalului silvic din cadrul Gărzii Forestiere Brașov și al ocoalelor silvice.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Sumi Agro - Cyflamid
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Benzinariile Recea & Soars
Reno Depo
Stefion Trans
Victoria Federal IFN
UPRUC-CTR
Monumente funerare
Proaspat Alb
Infinity GSM
Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.