Clarfon
PSD_Pasti_top banner
Acasă Social 13 ani de închisoare pentru sibianul care a ucis o făgărășeancă. Decizia nu e definitivă
,

13 ani de închisoare pentru sibianul care a ucis o făgărășeancă. Decizia nu e definitivă

sursa foto: IPJ Sibiu

Vasile Răzvan Ștefan, sibianul care anul trecut și-a ucis prietena, o tânără din Făgăraș, după care a fugit la Păltiniș, a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Decizia pronunțată ieri de Tribunalul Sibiu nu este definitivă, potrivit Turnul Sfatului.

Crima a avut loc la jumătatea lunii mai 2024, iar procesul a început la finele lunii octombrie. Ieri, instanța a stabilit pedeapsa aplicabilă tânărului, care avea 24 de ani la momentul comiterii faptei. Potrivit minutei publicate de Tribunalul Sibiu, pe lângă pedeapsa de 13 ani de detenție, inculpatului i-au fost interzise, timp de patru ani, mai multe drepturi, inclusiv cel de a fi ales în funcții publice sau de a ocupa poziții de conducere în instituții de stat.

Fata ucisă de Răzvan Ștefan era originară din Făgăraș, iar mama acesteia, alături de doi bunici materni, s-au constituit părți civile în proces. Instanța a decis ca inculpatul să le plătească despăgubiri materiale în valoare de 5.700 de lei, precum și despăgubiri morale de 80.000 de euro. Mama victimei urmează să primească 30.000 de euro, iar fiecare dintre bunici va primi 25.000 de euro.

Profil genetic prelevat

Judecătorii au dispus recoltarea probelor biologice ale lui Răzvan Ștefan pentru stocarea profilului său genetic. De asemenea, instanța a hotărât confiscarea cuțitului cu care acesta și-a ucis prietena.

Primaria Sambata - LMA Pasti
Monumente funerare
PSD_Pasti
Sumi Agro - Cyflamid
UPRUC-CTR
Valencia
Stefion Trans
Reno Depo
Benzinariile Recea & Soars
Stihl
Victoria Federal IFN
Amanet King Onix

După comiterea crimei, tânărul a fugit la Păltiniș, unde a fost ulterior reținut de poliție. Se pare că acesta avusese anterior episoade psihotice, iar prietenii săi afirmă că a mai fugit la Păltiniș în trecut, în contexte similare, manifestând intenții suicidare. Astfel de tulburări comportamentale fuseseră semnalate și de colegii săi de serviciu.

Sentința pronunțată de Tribunalul Sibiu poate fi atacată cu apel.

 


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Benzinariile Recea & Soars
Reno Depo
Primaria Sambata - LMA Pasti
Monumente funerare
Sumi Agro - Cyflamid
UPRUC-CTR
Victoria Federal IFN
Amanet King Onix
Valencia
Stihl
PSD_Pasti
Stefion Trans
Infinity GSM
Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.