16 proiecte înscrise la Bikeathon

Cea de-a doua ediţie a Bikeathon Ţara Făgăraşului va avea loc sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 10.00, cu începere din faţa Cetăţii Făgăraşului.

Participanţii vor pedala pentru unul dintre cele 16 proiecte înscrise, din domenii diverse precum: educaţie şi tineri, sănătate şi terapii speciale, dezvoltare personală şi integrare socială, sport, mediu şi ecologie, cultură şi artă.

YouthBank Făgăraş – ,,Sunt licean, îmi pasă, mă implic” – 5.000 lei

Radio Star – ,,Luptă şi tu împotriva abandonului şcolar” – 4.000 lei

Asociaţia ,,Aproape de natură” – ,,Reîmpădurim Ţara Făgăraşului” – 2.500 lei

Asociaţia ,,Colţ de rai” – ,,Salvaţi sportul naţional oina” – 5.000 lei
Asociaţia pentru Valorizarea Educaţiei – ,,AVEntura cunoaşterii” – 3.000 lei

Trupa de dans ,,Hansel şi Gretel” – ,,Vreau să fiu din nou campion” – 4.000 lei

Hospice Casa Speranţei – ,,Tu poţi face ca drumul echipelor medicale Hospice către pacienţi să devină mai uşor şi mai rapid” – 5.000 lei

Asociaţia Ragională de Dezvoltare Comunitară Transilvania – ,,Cunoştinţe noi, poartă spre un alt viitor” – 5.000 lei

Muzeul de Pânze şi Poveşti Mândra – ,,Două săptămâni la muzeu. Ateliere de vară pentru copii” – 2.000 lei

Cercetaşii Ţării Făgăraşului – ,,Lideri specializaţi în cercetăşie” – 3.500 lei

Asociaţia Culturală ,,Evenimente la cheie” – ,,Festivalul artistic pentru elevi Evadarea în Artă” – 4.000 lei

Monumente funerare
Demgy
Agromar
Sezar Forest - soferi profesionisti
Victoria Federal IFN
Royall Security
Benzinaria Recea - Pasti 2024

Centrul cultural ,,Zestrea Buciumului” – Biciclete pentru prima lor bicicletă” – 2.100 lei

Skaterii Cetăţii – ,,Do it yourself. Skatepark pentru Făgăraş” – 6.000 lei

Clubul Copiilor Făgăraş – ,,Spectacolul merge mai departe alături de Ilustrul Teatru” – 2.000 lei

Asociaţia Sătească ,,Şona noastră” – Stingerea focului ca responsabilitate a comunităţii” – 6.500 lei

Clasa ştrumfilor – ,,Ştrumfii în era digitală” – 7.000 lei

Cei care doresc să pedaleze pentru a susţine una dintre cele 16 iniţiative locale care îşi propun transformarea Ţării Făgăraşului într-un loc mai bun se pot înscrie până în data de 11 septembrie pe site-ul http://bikeathon.fundatiactf.ro, prin completarea unui formular.

Primii 300 de biciclişti înscrişi pe site şi confirmaţi (cu taxa de participare achitată) vor primi cadou tricoul oficial al evenimentului.

SME

Cea de-a doua ediţie a Bikeathon face parte din campania ,,Săptămâna Mobilităţii Europene 2015″.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie