2.500 tone de sare și nisip, pregătite pentru deszăpezire. Câte utilaje vor curăța zona Șercaia – Făgăraș – Cincu

Consiliul Judeţean Braşov a transmis ordinul de intrare în baze pentru firmele care asigură deszăpezirea drumurilor în sezonul 2021-2022.

Ordinul intră în vigoare de sâmbătă, 27 noiembrie 2021, dată la care firmele care asigură deszăpezirea celor trei zone ale judeţului Braşov trebuie să fie pregătite cu utilajele şi personalul de specialitate în bazele de lucru, potrivit conducerii Serviciului Lucrări de Întreţinere şi Investiţii pe Drumurile Judeţene din cadrul CJ Braşov.

Totodată, Consiliul Judeţean a transmis firmelor prestatoare comenzile de aprovizionare cu material antiderapant a bazelor de deszăpezire. Potrivit legislaţiei în domeniu, până la 1 decembrie operatorii trebuie să aibă la dispoziţie 50% din cantitatea totală de sare şi nisip prevăzută pentru sezonul 2021-2022, urmând ca până la sfârşitul anului stocurile să fie suplimentate până la 75%, ținându-se cont de evoluția vremii.

În zona Şercaia – Făgăraş – Cincu, unde va acţiona SC Diferit AG SRL, baza principală este situată în comuna Recea, aici urmând să acţioneze trei autobasculante dotate cu lamă şi RNSP, precum şi un încărcător, în timp ce la Făgăraş, unde este amenajat punctul de sprijin, vor fi pregătite un buldoexcavator şi două autobasculante prevăzute cu lamă şi RNSP. La 1 decembrie, baza de deszăpezire va trebui să dispună de 750 tone de sare şi 1.750 tone de nisip.

În ceea ce priveşte zona Rupea, unde drumurile judeţene vor fi deszăpezite tot de firma Diferit AG SRL, în baza principală de lucru situată pe raza oraşului Rupea vor fi disponibile un încărcător şi patru autobasculante echipate cu lamă şi RNSP, iar în punctul de sprijin stabilit la Făgăraş vor fi mobilizate un buldoexcavator şi două autobasculante cu lamă şi RNSP. Şi pentru această zonă, la 1 decembrie vor trebui asigurate 745 tone de sare, 1.720 tone de nisip și 100 de tone de clorură de calciu.

Amanet King Onix
Proaspat Alb
Monumente funerare
Firma servicii renovare
Florian Shaorma

pentru zona Brașov – Zărnești – Bran, deservită de SC Morani Construct SRL, baza principală se găseşte la Zărneşti, fiind susţinută de un punct de lucru amplasat la Braşov.

La Zărneşti vor fi alocate trei autobasculante şi un unimob echipate cu lamă şi dispozitiv de răspândire nisip şi sare (RNSP), precum şi un încărcător frontal, iar la Braşov vor exista trei autobasculante şi un buldoexcavator, cu personalul aferent tuturor acestor utilaje. Totodată, până la 1 decembrie baza de deszăpezire va trebui aprovizionată cu 900 tone de sare şi 2.100 tone de nisip.

 „Am luat măsurile necesare pentru a ne asigura că drumurile judeţene vor fi deszăpezite corespunzător în această iarnă. În cazul în care condiţiile meteorologice vor deveni nefavorabile, numărul de utilaje şi cantităţile de material antiderapant vor fi suplimentate corespunzător, astfel încât drumarii să facă faţă necesităţilor şi să asigure circulaţia rutieră în condiţii cât mai bune. Angajaţii serviciului de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean responsabili de zone vor fi pe teren şi în această iarnă pentru a verifica modul cum se vor desfăşura intervenţiile, în aşa fel încât să evităm blocarea drumurilor şi izolarea unor localităţi. Ne dorim să avem la nivelul judeţului Braşov căi rutiere viabile, indiferent de condiţiile meteorologice”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.


Apreciază
Distribuie