5 ani de existenţă pentru Junii Becleanului

Ansamblul „Junii Belceanului” sărbătoreşte cinci ani de existenţă. Spectacolul aniversar va avea loc sâmbătă, 1 martie, la Căminul Cultural din Beclean, cu începere de la ora 16.00.

Din programul spectacolului nu vor lipsi jocurile tradiţionale şi muzica populară interpretată de cântăreţi autohtoni. Programul artistic va mai cuprinde şi acompaniament instrumental, suite de dansuri din Ţara Făgăraşului, din Bran, Someş şi Oltenia. Dansurile din zona de sud a României vor fi o premieră pentru Ansamblul „Junii Becleanului”.

Florin Şerban, instructorul ansamblului, spune că formaţia de dansuri a luat fiinţă la iniţiativa fiilor satului, în februarie 2009. De atunci, dansatorii au fost invitaţi la diferite concursuri, festivaluri şi evenimente private. În aceeaşi zi cu aniversarea celor cinci ani de existenţă a ansamblului va avea loc şi „Balul însuraţilor”. Acesta va începe la ora 20.00, iar biletul de intrare costă 15 lei. Aşa cum este tradiţia la astfel de evenimente, fiecare familie va veni la bal cu merinde de acasă.

Florian Shaorma - Pasti
Brutaria Dragus
Proaspat Alb
Primaria Soars - Pasti 2024
Royall Security
Amanet King Onix

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie