Deficienţele de vorbire şi corectarea lor (II)

Interviu cu psih. logoped Andreea Drăghici

– continuare de săptămâna trecută –

C.C.: Aceste probleme ale limbajului pot fi cauzate de boli, infecţii sau stres din perioada prenatală?

A.D.: Deficienţele de limbaj şi comunicare au printre cauze şi boli, infecţii, accidente, stres al mamei în perioada de graviditate… depinde de tipul de deficienţă de vorbire. Factorii etiologici sunt foarte mulţi şi specifici pentru anumite deficienţe. Pentru dislalii (adică sâsâit, rârâit, vorbitul peltic,

inversiunea sau înlocuirea unor sunete în cuvinte ), pentru balbism (adică bâlbîiala) amintesc doar câţiva factori organici şi psihogeni: factorii neurologici, congenitali dobândiţi. Aceştia din urmă apar pe baza imitaţiei sau a proastei educaţii. La bâlbâială factorii etiologici sunt foarte variaţi şi greu de precizat. Pot fi antecedente în familie, retard mintal, emotivitate crescută, malformaţia aparatului fono-articulator – adică buze, dinţi, limbă, nas, obraz –, prezenţa unor traume sau tensiuni provocate de o educaţie necorespunzătoare, conflictele din familie, familii dezorganizate etc.

C.C.: Există posibilitate să se declanşeze handicapul de vorbire după vârsta copilăriei sau a adolescenţei? Adică, te poţi trezi într-o zi că eşti pur şi simplu bâlbâit?

A.D.: Da! Bâlbâiala poate apărea de la vârstele timpurii ale copilului, tot aşa cum poate să se instaleze la oricare din vârstele omului. Dar, din fericire, în raport cu celelalte tulburări ale limbajului, ea are o frecvenţă mai redusă. Este mai frecventă la persoanele de sex masculin şi mai puţin la cele de sex feminin. În schimb, este o tulburare gravă de vorbire ce are tendinţe să se agraveze tot mai mult în timp, pe măsura înaintării omului în vârstă. Mai ales dacă acesta nu urmează un program terapeutic logopedic.

C.C.: Un logoped bun suplineşte întru totul un părinte dezinteresat sau incapabil să se implice în activităţile de corectare a limbajului copilului?

A.D.: Cel mai bun logoped nu poate suplini întru totul munca părinţilor. Lucrul cu copilul care are deficineţe de vorbire trebuie continuat şi acasă în mod temeinic şi conform indicaţiilor primite de la logoped. Eu cred că cei mai mulţi părinţi sunt conştienţi că dezvoltarea şi evoluţia copiilor lor depind de ei şi vor ca aceştia să aibă un start bun în viaţă, aşa că implicarea în munca logopedică este foarte importantă pentru dezvoltarea copiilor lor. În concluzie, terapia cu copiii implică şi participarea părinţilor. Se formează o echipă din copil – logoped – părinte!
Părinţii care se ocupă de creşterea şi educarea copilului este bine să urmeze şi acasă cu copilul terapia începută în cabinetul logopedului. Pentru cele mai bune rezultate, ceea ce se lucrează în cabinetul de logopedie trebuie repetat şi acasă. Este foarte, foarte importantă munca părinţilor!

C.C.: I-ai spus vreodată vreunui părinte că nu se mai poate face nimic pentru copilul lui? Există şi situaţii în care videcarea este imposibilă?

A.D.: Nu i-am spus niciunui părinte aşa ceva până acum, pentru că nu a fost cazul. De regulă îi încurajez pe părinţi să încurajeze la rândul lor orice progres şi orice aspect pozitiv, cât de mic, pe care îl face copilul. Şi chiar dacă m-aş fi întâlnit cu un caz dificil şi mai greu, aş fi aşteptat ca subiectul să treacă prin câteva şedinţe de terapie logopedică, după care să mă pot pronunţa în urma unor evaluări făcute. Există situaţii în care vindecarea se face foarte lent, iar situaţiile de videcare imposibilă au cauze medicale foarte grave. De pildă, afectarea totală sau parţială a centrului vorbirii, paralizii! Acestea pot face foarte dificilă recuperarea verbală. Limbajul este o funcţie specializată într-o anumită emisferă şi dacă aceea este afectată sau a suferit o traumă, se poate întâmpla ca centrul vorbirii să nu funcţioneze.

C.C.: La final, descrie-mi te rog, cu titlu de exemplu, un exerciţiu în care copilul este învăţat să pronunţe corect un sunet!

A.D.: Exerciţiile pentru învăţarea pronunţării sunetelor sunt multe şi diferite. Dar pot să punctez doar câţiva paşi din procesul terapeutic. De exemplu pentru sunetul „s”, unde deficienţa se numeşte sigmatism: toată munca se face în faţa oglinzii pentru ca subiectul să vadă cum trebuie să ţină gura, buzele, dinţii, limba…
Îi arăt copilului cum trebuie să arate toate elementele aparatului fono-articulator. Pentru „s” îi spun că trebuie să aibă un zâmbet pe buze, să ţină dinţii puţin depărtaţi (folosesc o spatulă dacă strânge dinţii), vârful limbii stă pe dinţişorii de jos… practic exemplific fiecare punct din gură cu o spatulă sau cu degetul copilului.
Apoi facem exerciţii de pronunţie şi de emisie a sunetului izolat de tipul „sssss” prelungit (cum face şarpele?). Urmează pronunţarea sunetului în silabe directe şi inverse (sa-se-si-so-su-să—sî şi as-es-is-os-us-ăs-îs). Sunetul afectat stă între două vocale: asa-ese şi aşa mai departe… Sunetul afectat poate fi urmat de o consoană şi o vocală: sta, spa, spi…
Pasul următor prevede exerciţii de respiraţie pentru maxilare, pentru buze, pentru limbă, exerciţii de diferenţiere a sunetelor între cele bune şi cele alterate. Dacă nu s-a reuşit emiterea sunetului după partea cu procedeele simple, se trece la alte probe speciale, care, la rândul lor, sunt o mulţime.

C.C.: Mi-ai trezit interesul cu exerciţiile! Practica face înzecit mai mult decât teroria, aşa că mai dă-mi un exemplu!

A.D.: Aş mai putea să-ţi vorbesc despre un plan terapeutic pe minute. Primele 5 minute înseamnă igiena mâinilor şi gimnastica generală. Alte 5 minute facem gimnastică la oglindă, adică exerciţii specifice pentru dezvoltarea aparatului fono-articulator, cum ar fi: pupic pentru mama, zâmbet pentru mama, cum bea pisica lapte, cum face ceasul tic-tac, bomboana magică, cum căscăm, cum tuşim, cum suflăm în lumânare… Exerciţiile acestea sunt specifice pentru fiecare sunet în parte. Pentru ,,s” sunt unele, pentru ,,f” sunt altele…
Apoi, în următoarele 5 minute, ne ocupăm de antrenarea auzului fonematic, imitând sunete din natură, onomatopee, ne jucăm cu zdrăngănitori.
Următoarele 10 minute se pot consuma prin citire de imagini. Următoarele 5 minute jucăm jocul Unde îl auzi pe ,,s”? La începutul cuvântului, la mijlocul cuvântului sau la sfârşitul cuvântului? Copilul primeşte o fişă pe care sunt desenate trei locuri şi face câte un semn acolo unde crede el că a auzit sunteul ,,s”.
Urmează alte jocuri pe minute, iar la final primeşte ca şi premiu o fişă de colorat ori un puzzle. Terapia se încheie după aproximativ 50 de minute.

C.C.: Mulţumesc mult!