Clarfon
Star FM - TOP Header
Clarfon septembrie
Acasă Social 6 proiecte propuse de făgărășeni, implementate pentru locuitorii municipiului
, ,

6 proiecte propuse de făgărășeni, implementate pentru locuitorii municipiului

Prima ediție a procesului de bugetare participativă a Făgărașului s-a încheiat! Chiar dacă decretarea stării de urgență la nivel național a impus suspendarea acestuia, toate cele 6 proiecte câștigătoare au fost implementate la timp.

Ultimul proiect finalizat este terenul de baschet în aer liber din cartierul Tudor Vladimirescu. Accesul este gratuit pentru toate persoanele care doresc să-l utilizeze pentru sport. Terenul a fost inaugurat sâmbătă, 29 august, printr-un meci amical în care au jucat și cetățenii care au avut inițiativa realizării acestuia.

A fost împrejmuit și s-a instalat un sistem de iluminare, astfel încât să poată fi folosit și noaptea. Pentru realizarea acestuia, inițiatorii au participat și cu o cofinanțare obținută la Bikeathon Țara Făgărașului – cel mai mare eveniment sportiv caritabil din zonă, organizat de

Fundația Comunitară Țara Făgărașului.

La doi pasi
Frizeria verde
MCG Betoane
Reno Depo
Monumente funerare
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Victoria Federal IFN

Prin procesul de bugetare participativă 2019 au mai fost realizate: un spațiu multifuncțional la Școala Gimnazială Ovid Densușianu; City App Făgăraș – prima aplicație pentru dispozitivele electronice mobile, destinată informării localnicilor și turiștilor; reconstrucția scărilor unui imobil din centrul orașului – pentru facilitarea accesului locatarilor; reabilitarea unui drum care face legătura între Șoseaua Combinatului; strada Belvedere și un spațiu de joacă în aer liber în curtea creșei „Mămăruța”.

50.000 de euro a fost suma totală alocată în 2019, bugetul fiind dublat în 2020.

Sunt impresionat de participarea și implicarea cetățenilor în acest proces de bugetare participativă. Cred că și-a atins scopul, cel de asumare de către cetăţeni a unui rol de participant activ în definirea şi abordarea problemelor comunităţii. Pentru că s-a dovedit a fi de succes, pentru ediția din acest an am mărit bugetul la peste 100.000 de euro, mai precis la 500.000 de lei. Peste câteva zile vor fi anunțate proiectele câștigătoare și putem porni implementarea lor”, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu.

Înainte de demararea procesului de bugetare participativă, responsabilii din cadrul Primăriei Făgăraș au organizat o serie de dezbateri publice, dar și ateliere de lucru în fiecare cartier din municipiu, în cadrul cărora cetățenii au fost sprijiniți pentru întocmirea proiectelor.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

MCG Betoane
Amanet King Onix
Frizeria verde
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Monumente funerare
La doi pasi
Reno Depo

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.