Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă Social 6 și 7 ianuarie au fost declarate zile de sărbătoare legală
,

6 și 7 ianuarie au fost declarate zile de sărbătoare legală

foto: news.ro

6 ianuarie (Sărbătoarea Botezului Domnului) şi 7 ianuarie (Soborul Sfântului Proroc loan Botezătorul) sunt zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, a stabilit Parlamentul, potrivit News.ro.

Camera Deputaţilor a votat, miercuri, proiectul de lege iniţiat de preşedintele partidului, Marcel Ciolacu şi liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis. Proiectul a trecut tacit de Senat şi a fost adoptat de Camera Deputaţilor, ca for decizional, astfel că legea merge la promulgare.

Demgy - reglor, muncitor necalificat
Amanet King Onix
Reno Depo
Monumente funerare
Vibe
Mobila SH
Dabo
Florian Shaorma
Victoria Federal IFN

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.139 alin.(1) din Legea nr.53/2003, urmărindu-se instituirea, ca zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, a zilelor de 6 ianuarie – Botezul Domnului şi 7 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Iniţiatorii precizau că în România, potrivit datelor oficiale furnizate de ultimul recensământ din anul 2011, 16.307.004 cetăţeni români sunt creştini ortodocşi, ceea ce reprezintă 86,45% din populaţia totală declarată a ţării.

„Pentru creştinii ortodocşi Praznicul Botezului Domnului sărbătorit anual pe data de 6 ianuarie este sărbătorit şi de către credincioşii romano-catolici, grecocatolici şi penticostali, care, potrivit aceluiaşi recensământ, însumează 7,34% din populaţia României. Sărbătoarea Botezului Domnului (Epifania) sau Bobotează, aşa cum mai este numită în termeni populari, este unică şi prin aceea că, în această zi, cea mai mare parte a credincioşilor ortodocşi sunt prezenţi la biserică pentru a primi Agheasmă Mare; în tradiţia ortodoxă”, se arată în expunerea de motive.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Amanet King Onix
Reno Depo
Florian Shaorma
Dabo
Vibe
Mobila SH
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Monumente funerare
Victoria Federal IFN

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.