Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă Cultură Casa de Cultură intră în renovare pe sfărşitul anului

Casa de Cultură intră în renovare pe sfărşitul anului

În toamna aceasta este programată modernizarea pe interior a Casei de Cultură. În interiorul instituţiei ar trebui refăcut tavanul, parchetul, ar trebui înlocuite tapiseriile şi lambriurile de pe pereţi şi ar trebui înlocuite scaunele. Casa de Cultura 1

Conducerea Casei de Cultură nu se poate apuca însă de treabă până nu are loc o rectificare a bugetului local, pentru că sumele iniţiale alocate lucrărilor de la Casa de Cultură depăşesc cu mult necesarul acestora.

Singurii bani cu destinaţie clară sunt la ora aceasta cei pentru o parte din scaune, respectiv 1,5 miliarde lei vechi, cu care se pot cumpăra jumătate din scaunele Casei de Cultură, adică 200. Alte 200 de scaune vor fi achiziţionate la anul.

Mobila SH
Monumente funerare
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
Reno Depo
Body Spa
Demgy - reglor, muncitor necalificat

Lucrările din interiorul instituţiei sunt costisitoare şi complicate. Sunt complicate, de pildă, deoarece pentru refacerea tavanului, schela trebuie montată în pantă, pentru că sala e în pantă. Sunt costisitoare, de exemplu, pentru că un singur mp de tapiserie de perete nu costă mai jos de 30 de euro.

(Cristina Cornilă)


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Mobila SH
Body Spa
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Monumente funerare
Amanet King Onix
Reno Depo
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.