Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă Social Parchet de peste o jumătate de miliard

Parchet de peste o jumătate de miliard

Deşi are o istorie de zeci de ani, sala de sport de la Şcoala 1 arată de parcă acum ar fi fost terminată de construit. De tot efectul este parchetul de pe jos, care a ajuns să fie înlocuit, după ce podeaua veche a putrezit. Potrivit directorului adjunct Remus Mogoş, niciun profesor din toată şcoala nu-şi aduce aminte când a fost reabilitată ultima oară sala în care elevii fac orele de educaţie fizică. Asta înseamnă că probabil nu a fost reabilitată niciodată.

„Când am vrut să refacem parchetul vechi am constatat că nu mai aveam ce repara, întrucât era deja putred. Aşa am decis să-l înlocuim. Iar apoi am zis să înlocuim şi ferestrele. Iar la final trebuia bineînţeles şi să zugrăvim”, mărturiseşte primarul, care a fost invitat la inaugurarea noii săli, joi, 10 octombrie.

Numai parchetul cel nou cu izolaţia de sub el au costat 60.000 lei (600 milioane lei vechi). Toate lucrările la sală au tocat un buget de circa 80.000 lei. Dar acum, trei clase pot face simultan ore de educaţie fizică: una în sală, una în curtea şcolii şi cealaltă pe terenul de baschet din curte.

Mobila SH
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Vibe
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Monumente funerare
Victoria Federal IFN
Dabo
Reno Depo

Directorul Ion Bogdan spune că de aspectul nou al sălii de sport vor beneficia 786 de copii, atâţia cât sunt înscrişi în acest moment în instituţia de învăţământ. Odată cu ei, se vor bucura şi cei trei profesori de educaţie fizică ce ţin ore la Şcoala 1: Bogdan Dragoş, Constantin Ioan şi Marcel Trandafir.

(Cristina Cornilă)

DSCN2112DSCN2121DSCN2124


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Dabo
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Reno Depo
Victoria Federal IFN
Vibe
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Monumente funerare
Mobila SH

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.