Tractorişti cu dosare penale

      Sezonul muncilor agricole de toamnă a pus poliţia rurală pe vânătoare. O vânătoare de tractorişti care nu au carnet de conducere! Doi agricultori, unul din Copăcel, celălalt din Bărcut, au dosare penale după ce au fost prinşi cu utilajul pe drumurile săteşti.

      S-a întâmplat în aceeaşi zi de luni. La Copăcel, Dumitru P. de 46 de ani, a fost oprit de poliţişti în timp ce conducea pe raza satului un tractor UTB care tracta o remorcă făcută artizanal şi neînregistrată. Pe lângă faptul că remorca sa nu figura ca înmatriculată, localnicul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Demgy
Proaspat Alb
Logiscool
Primaria Soars - Pasti 2024
Monumente funerare
Benzinaria Recea - Pasti 2024

      Câteva ore mai târziu, în aceeaşi zi, la Bărcut un alt localnic care se afla pe tractor a avariat un autoturism Daewoo în dreptul imobilului cu nr. 16 din sat şi în faţa magazinului de acolo. Ştefan T. conducea un tractor neînregistrat pe drumurile Bărcutului. În momentul când a efectuat o manevră de întoarcere a lovit maşina parcată, iar apoi a plecat de la locul faptei spre locuinţa sa. Poliţiştii l-au depistat şi aşa au aflat că nici el nu avea permis pentru nicio categorie auto.


Apreciază
Distribuie