„Învierea femeii lui Lot” este titlul celui de al șaselea volum de poezie al poetei Maria Gabor, apărut chiar luna trecută la editura „Cu drag” din Chișinău.
Sosită la Făgăraș, din Chișinău, de sfintele sărbători ale Paștelui, autoarea a mărturisit că traiul în pământul Basarabiei, pământ istovit de un trecut încărcat de suferință și jertfă pentru credința ortodoxă, a păstrat lupta curată pentru idealurile sfinte ale dragostei de neam și de țară prin harul transfigurator al suferinței.
Aceste trăiri autentice, vii, necontaminate de superficialitatea şi decadenţa morală a vremurilor prezente i-au trezit poetei făgărășene trăiri cu totul speciale care au făcut posibilă terminarea unei cărți la care medita și lucra de șapte ani. „Exclamația din predica lui Iisus, „aduceți-vă aminte de femeia lui Lot” (cf. Luca 17,32), care întreține fiorul metaforei din titlul cărții, „Învierea femeii lui Lot”, este mai actuală în zilele noastre decât oricând”, ne-a spus poeta, plină de emoţie în faţa noii sale apariţii.
Volumul reflectă condiția existențială umană din perspectivă duhovnicească, cu speranță și încredere în recuperarea omului prin credință, fiind o invitație subtilă la meditație și asumarea personală a nevoii de limpezire a fiecăruia dintre noi, în ceea ce privește raportul nostru cu Dumnezeu. „Cine suntem noi toți și ce putem deveni fiecare în parte, „stâlpi de sare” sau „stâlpi de foc”, fii ai neascultării sau fii ai luminii, atârnă de asumarea conștientă a păcatoșeniei și schimbarea vieții noastre, care, transfigurată de har, ar mai putea salva omenirea din prăbușirea în care suntem amenințați să ne scufundăm”, spune poeta Maria Gabor.
Potrivit poetei, pe coperta prelungită a noii apariţii, apare, dăltuit în metaforă, un citat lămuritor asupra condiţiei evocate, de altfel şi una din sursele de inspiraţie ale poetei. „Gândul – „stâlp de sare” străjuiește întru împietrire Marea Moartă a păcatului, a necredinței, a ignoranței, a lumii și a deșertăciunii, pe când gândul ─ „stâlp de foc”, mijlocitor între rugul aprins din Sinai și carul de foc de dincolo de Iordan, cade cu fața la pământ pe Tabor, se cuminică la Cina cea de Taină și își odihnește de-a pururi capul pe pieptul Mântuitorului, primind și auzind în tăcere negrăitele șoapte ale Duhului Sfânt” (PS Daniil Stoenescu, vol. „Epicleze”, Vârşeţ, 2012).
(Alexandru Socaciu)
