Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă • Monden • Americanii au vizitat zona Făgăraşului

Americanii au vizitat zona Făgăraşului

Un grup de 40 de americani, toţi coregrafi, s-a aflat ieri în vizită în Ţara Făgăraşului. Ion şi Camelia Motoc, doi dansatori din Cluj, sunt cei care le-au fost ghizi turiştilor din Statele Unite. Ion Motoc este făgărăşean la origini şi stabilit la Cluj, acolo unde şi-a deschis împreună cu soţia o şcoală de dansuri populare. La ei în vizită au venit cei 40 de coregrafi de peste ocean.

Turiştii au văzut împrejurimile Clujului, au văzut zona Rupea-Viscri, iar apoi au fost ghidaţi spre zona noastră. Au poposit sâmbătă la Herghelia de lipiţani de la Sâmbăta de Jos, unde au urmărit un show ecvestru pregătit special pentru ei, apoi au ajuns la Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus.

2

La 1 iulie alt grup de coregrafi este aşteptat de cei doi dansatori din România, de data aceasta turiştii fiind din Canada şi Europa. Şi ei vor ajunge la Herghelia de lipiţani şi la mănăstirea sâmbeteană. În plus, vor face şi un popas de trei zile în comuna Şinca Nouă.

Canadienii şi europenii vor învăţa de la şincani să joace româneşte într-o seară de dans la căminul cultural şi se vor plimba cu căruţa până la Mănăstirea de la Şinca Nouă.

3

Monumente funerare
Amanet King Onix
Demgy
Reno Depo
Free Cash Point
Florian Shaorma
Vibe
Mobila SH
La doi pași
Dabo

5

4

 

(Cristina Cornilă)

 


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Dabo
Vibe
Monumente funerare
Demgy
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Free Cash Point
Mobila SH
La doi pași
Reno Depo

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.