Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă Monden Festival dedicat păstrăvului

Festival dedicat păstrăvului

Asociaţia Păstrăvarii Făgăraşului organizează săptămâna viitoare mai multe acţiuni de promovare a Festivalului păstrăvului şi producătorilor din zona noastră.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de membri asociaţiei amintite, aceste acţiuni vor debuta cu o conferinţă de presă. Aceasta va avea loc vineri, 17 octombrie, de la ora 17.00 la Fundaţia Culturală „Negru Vodă” din Făgăraş.

În cadrul acestei conferinţe se va vorbi în mod oficial despre festivalul păstrăvului de la Făgăraş, dar şi despre acţiunile care vor sta la baza promovării crescătorilor de păstrăv din zona noastră. Acestea sunt finanţate cu fonduri europene prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013.

Vibe
Victoria Federal IFN
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Monumente funerare
Mobila SH
Dabo
Reno Depo
Demgy - reglor, muncitor necalificat

Festivalul Păstrăvului Făgărăşean are o valoare totală de un milion de lei noi, iar programele de promovare a păstrăvarilor făgărăşeni – puţin sub o jumătate de milion. Cele două proiecte vor avea o durată de manifestare de 7, respectiv 9 luni de la lansarea lor.

(Alexandru Socaciu)


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Monumente funerare
Reno Depo
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Mobila SH
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Dabo
Vibe

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.