Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă • Cultură • Duminică, satul Viştea de Sus răsună de pricesne

Duminică, satul Viştea de Sus răsună de pricesne

O nouă ediţie a Festivalului de cântări bisericeşti va avea loc duminica aceasta la Viştea de Sus. Este al 10-lea an în care se organizeză Festivalul ,,Buna Vestire”, un festival înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci încă de la a treia ediţie.

Corurile din satele Ţării Făgăraşului şi nu numai  se vor întrece pe scena căminului cultural de la Viştea de Sus într-ale cântatului cu tematică religioasă.

DSCN4487

Acest festival s-a consumat pentru prima dată în anul 2006, la iniţiativa primarului de atunci Gheorghe Tabără şi luând denumirea hramului bisericii din sat. Acum, noul primar Florin Ioani continuă tradiţia organizării lui.

Florian Shaorma
Mobila SH
Amanet King Onix
Dabo
Demgy
Free Cash Point
La doi pași
Reno Depo
Vibe
Monumente funerare

Festivalul începe în jurul orei 14.00 cu o paradă a corurilor participante, ai căror membri vor fi îmbrăcaţi în costumele populare ale satelor din care vin.

DSCN4483

Alaiul va străbate distanţa de la biserica din sat şi până la căminul cultural. Acolo, după o ordine prestabilită, vor urca pe scenă şi timp de zece minute vor cânta pricesne.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Demgy
Amanet King Onix
Free Cash Point
Vibe
Reno Depo
Mobila SH
Dabo
La doi pași
Monumente funerare
Florian Shaorma

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.