Star FM - TOP Header
Clarfon - reducere mai 2026
Clarfon - oferta mai 2025
Acasă Social Inima Reginei Maria va fi depusă din toamnă la Pelişor

Inima Reginei Maria va fi depusă din toamnă la Pelişor

Inima Reginei Maria (foto 1) va fi dată Casei Regale. De 40 de ani, ea se află în Muzeul Naţional de Istorie. După ce va fi redată familiei regale, va fi mutată la Pelişor, în camera unde suverana şi-a trăit ultimele clipe.

Iniţiativa îi aparţine Regelui Mihai, iar Casa Regală a ajuns deja la o înţelegere cu Ministerul Culturii.

Înainte să moară, Regina Maria a scris în testament că vrea ca inima să-i fie scoasă din pipet şi depusă la Balcic, aflat azi pe teritoriul Bulgariei.

Sumi Agro - Mospilan
Victoria Federal IFN
Reno Depo
Taboo
Florian Shaorma
Ford Brasov
Amanet King Onix
La doi pasi
Mobila SH
Monumente funerare

După retrocedarea Cadrilaterului, inima ei a fost adusă la Bran. În anii ’70, comuniştii au mutat-o la Muzeul de Istorie din Bucureşti, unde a stat până acum, într-un depozit.

Pelisor

Inima soţiei lui Ferdinand ar urma să fie mutată la Pelişor în toamnă (foto 2), printr-o ceremonie aparte.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Mobila SH
Florian Shaorma
Reno Depo
Taboo
Monumente funerare
Sumi Agro - Mospilan
Amanet King Onix
Ford Brasov
La doi pasi
Victoria Federal IFN

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.