Clarfon
Clarfon - decembrie
Star FM - TOP Header
Acasă Sport Handbalist făgărăşean cu contract la o echipă nemţească

Handbalist făgărăşean cu contract la o echipă nemţească

După ce s-a dovedit a fi al doilea cel mai bun golgheter de la Campionatul European Universitar din Portugalia, un sportiv din Făgăraş a semnat cu un club din Germania de Liga a III-a.

Răzvan Mateoniu, la cei 24 de ani ai săi, se poate considera un sportiv împlinit. A bifat un campionat mondial, unul european, iar acum îşi face bagajele pentru Germania. De săptămâna viitoare va juca la clubul Leutkirch din oraşul cu acelaşi nume, situat în landul Baden-Württemberg.

Este discret, nu vorbeşte prea mult despre performanţele sale în sport şi îl conving destul de greu să îmi spună despre asta. ,,Am trimis nişte CV-uri, m-au ales, am încheiat un contract pe perioadă nedeterminată, voi primi de la club cazare şi salariu şi sunt singurul român de acolo”, îmi spune Răzvan.

Din fericire pentru el, este vorbitor de limba germană, aşa încât ţara i se potriveşte mănuşă.

În Portugalia, după 8 luni de repaus

Răzvan a făcut parte anul acesta din lotul naţional universitar al României pentru Campionatul Naţional Universitar din Portugalia. Echipa ţării noastre s-a clasat pe locul V.

Locul II în clasamentul golgheterilor i-a revenit făgărăşeanului, după o medie de 8 goluri pe meci, deci vreo 43 de goluri în total. A reuşit această performanţă după ce a fost operat la genunchiul stâng şi a luat o pauză de la antrenamente de 8 luni.

La doi pasi
Reno Depo
UID Fagaras
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2025
Targ de brazi
Mobila SH
Monumente funerare
Rahe Invest
Amanet King Onix

A fost a doua accidentare suferită la acelaşi genunchi, după cea din 2012.

Cu un an în urmă a mai vizitat o dată Portugalia. Tot ca handbalist! În 2014 a făcut de asemenea parte din lotul naţional universitar al României, dar pentru Campionatul Mondial Universitar, când echipa s-a clasat pe locul VI.

Razvan 2.

La 18 ani a plecat la Piteşti

Răzvan face handbal din anul 2004. De la CSS Făgăraş, acolo unde a început, a plecat în 2010. ,,La 18 ani am avut primul meu contract sportiv. Am plecat Piteşti. La HC Piteşti jucam handbal şi la Universitatea din Piteşti făceam Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Am stat la ei până în mai 2015”, spune tânărul handbalist.
Tot la Piteşti, Răzvan este student la un program de masterat în ,,Mangement sportiv”. El a terminat primul an şi urmează să-l facă pe al doilea abia la revenirea în ţară din Germania.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Mobila SH
Reno Depo
Monumente funerare
Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2025
La doi pasi
Rahe Invest
Florian Shaorma
UID Fagaras
Victoria Federal IFN
Targ de brazi
Amanet King Onix

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.