Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă • Sport • Turneul umanitar şi-a atins scopul

Turneul umanitar şi-a atins scopul

Timp de trei zile, în sala de sport a Colegiului Naţional D-na Stanca s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a Turneului Umanitar de Old-Boys, în beneficiul bolnavilor de cancer de la Hospice Casa Speranţei. La această competiţie iniţiată de fostul fotbalist Nelu Urdea, cu sprijinul Primăriei, Colegiului Naţional D-na Stanca şi al Comisiei Municipale de Arbitri Făgăraş, au răspuns 8 echipe, alcătuite din foşti sportivi şi amatori de fotbal şi care au avut vârsta peste 35 de ani. După meciuri atractive şi foarte viu disputate, competiţia a fost câştigată de echipa Pro Fotbal, care a dispus, în finală, de Vial, cu 4 – 2.
Finala mică a opus formaţiile Bătrâneii şi Scutul, iar balanţa s-a înclinat de partea primei echipe, cu 4 – 3.
În urma acestui turneu, prin contribuţia echipelor participante şi a spectatorilor prezenţi la jocuri, s-au strâns aproximativ 2000 de lei, bani care au fost donaţi centrului medical Hospice Casa Speranţei.
Decernarea premiilor a fost oficiată de către primarul Făgăraşului, Constantin Sorin Mănduc şi directoarea Hospice Casa Speranţei, Olga Bobeş.
Următoarea competiţie de acest gen va avea loc în aceeaşi perioadă a anului viitor.

Amanet King Onix
Florian Shaorma
Demgy
Mobila SH
Reno Depo
Free Cash Point
Vibe
Dabo
La doi pași
Monumente funerare

Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Amanet King Onix
Demgy
La doi pași
Mobila SH
Florian Shaorma
Monumente funerare
Vibe
Dabo
Reno Depo
Free Cash Point

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.