Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă • Social • De luni se pot vinde miei în piaţă

De luni se pot vinde miei în piaţă

Comercianţii de miei sunt aşteptaţi de luni în piaţa agroalimentară. În incinta pieţei va fi amenjat un spaţiu pentru vânzarea mieilor sacrificaţi, spune şeful pieţei, Bogdan Ungureanu.

„Conform tradiţiei, vom amenaja în piaţa agro-alimentară un spaţiu pentru comercializarea mieilor sacrificaţi şi începând de luni aşteptăm toţi crescătorii de miei din Ţara Făgăraşului să vină şi să-şi expună marfa. Vreau să subliniez faptul că tot ce înseamnă miel adus în piaţa agro-alimentară trebuie sacrificat într-un abator autorizat, cu ştampilă şi avizele aferente”, explică Ungureanu.

Victoria Federal IFN
Vibe
Reno Depo
Demgy
Dabo
Monumente funerare
La doi pași
Amanet King Onix
Mobila SH
Florian Shaorma

Dacă în piaţă se vor vinde numai miei tăiaţi, cei vii se vor comercializa, la fel ca în anii precedenţi, pe strada Libertăţii. Aici s-a format un fel de cutumă de ani buni, ca înainte cu circa o săptămână de Paşti, să vină cu miei vii la vânzare crescători din toată zona Făgăraşului.
(Cristina Cornilă)

 


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Vibe
Dabo
Victoria Federal IFN
La doi pași
Reno Depo
Amanet King Onix
Mobila SH
Monumente funerare
Demgy
Florian Shaorma

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.