Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă Social Radarele, la vedere! Polițiștii nu mai au voie să se ascundă
, ,

Radarele, la vedere! Polițiștii nu mai au voie să se ascundă

Polițiștii nu mai au voie să se ascundă când îi „vânează” pe vitezomani.

Radarele trebuie să fie vizibile. Asta au decis deputații, marți, cu 186 voturi „pentru” şi 21 „împotrivă”, anunță Mediafax.

Camera Deputaților, for decizional în acest caz, a adoptat legea care interzice amplasarea aparatelor radar în locuri de unde nu sunt vizibile pe drumurile publice.

Proiectul de lege iniţial a fost modificat în urma declarării unor articole drept neconstituţionale, iar acum legea cuprinde în integralitate articolele declarate constituţionale. Poliţiştii rutieri și cei de frontieră sunt obligaţi să poarte uniformă cu înscrisuri şi însemne distinctive, potrivit legii votate de Camera Deputaţilor.

Victoria Federal IFN
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Mobila SH
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Monumente funerare
Reno Depo
Body Spa

„O altă prevedere este cea referitoare la constatarea contravenţiilor în sensul ca nu poate fi făcută doar cu mijloace tehnice certificate, omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de contravenţie. O noutate este şi faptul că se interzice amplasarea aparatelor radar care nu sunt staţionate în locuri vizibile, ceea ce înseamnă că radarele nu mai pot fi ascunse în curbe sau tufişuri, după diferite obstacole.

Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanţă maximă de 10 metri. Legea pune bazele pe preventie, întrucât amplasarea radarelor la vedere înseamnă că şoferul încetineşte şi devine prudent. Statisticile demonstrează ca acolo unde au fost montate machete ale maşinilor de poliţie, numărul accidentelor din cauza vitezei s-a redus simtitor”, se arată într-un comunicatu emis de Florin Roman, citat de aceeași sursă.

Inițiativa legislativă urmează să ajungă la preşedintele României pentru promulgare.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Florian Shaorma
Victoria Federal IFN
Monumente funerare
Body Spa
Reno Depo
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Mobila SH
Amanet King Onix

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.