Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă • Social • Controalele APIA, până la sfârşitul lunii septembrie
,

Controalele APIA, până la sfârşitul lunii septembrie

Fermierii din județul Brașov care au fost selectați în eșantionul de control pentru anul 2019 sunt verificați în această perioadă de inspectorii Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultura Brașov (APIA).

Inspectorii Serviciului de Control vor verifica dacă fermierii care au solicitat subvenții au respectat procedurile legale și dacă există concordanță între datele declarate în documente și, respectiv, situația din teren.

În cazul în care există neconformități, fermierii riscă să piardă subvențiile și să nu mai primească banii timp de trei ani, potrivit unui comunicat de presă al APIA Brașov.

Free Cash Point
Mobila SH
Vibe
Dabo
Monumente funerare
La doi pași
Florian Shaorma
Reno Depo
Demgy
Amanet King Onix
GAF Agregate Beclean

De asemenea, funcționarii din cadrul APIA vor verifica corespondența suprafețelor utilizate, înscrise în adeverințele emise de primării, cu cele declarate în cererea unică depusă până pe data de 15 mai.

Acțiunea de control care se va finaliza la 30 septembrie 2019 a vizat 1.525 de fermieri, inspectorii APIA verificând 14.600 de parcele de teren.

Pentru anul 2019, aproape 16.000 de fermieri din județul Brașov au solicitat subvenții pentru o suprafață aproape 190.000 de hectare.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Free Cash Point
La doi pași
Reno Depo
Florian Shaorma
Dabo
Amanet King Onix
Monumente funerare
GAF Agregate Beclean
Demgy
Mobila SH
Vibe

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.