Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă Social Șofer de TIR cu o alcoolemie de 2,76 în sânge, reținut pentru dare de mită
,

Șofer de TIR cu o alcoolemie de 2,76 în sânge, reținut pentru dare de mită

foto: IPJ Brașov

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție Brașov au fost sesizați marți, 3 martie, de un agent de poliție din Râșnov, cu privire la faptul că șoferul unui autotren a oferit o sumă de bani pentru a scăpa nepedepsit.

Șoferul fusese depistat în trafic în timp ce conducea sub influența severă a băuturilor alcoolice (2,73 mg/litru alcool în sânge), potrivit DGA Brașov.

Sesizarea a fost înaintată de îndată Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, fiind demarate cercetări sub coordonarea procurorului specializat, în urma cărora s-a stabilit că șoferul autotrenului a oferit agentului de politie suma de 400 lei în scopul menționat.

Victoria Federal IFN
Mobila SH
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Monumente funerare
Florian Shaorma
Reno Depo
Body Spa
Amanet King Onix

Conducătorul auto a fost condus la sediul unității de parchet pentru audiere, fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pentru cercetări privind săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În cursul zilei de miercuri, 4 martie, persoana în cauză urmează să fie prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Mobila SH
Body Spa
Reno Depo
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Victoria Federal IFN
Amanet King Onix
Monumente funerare
Florian Shaorma

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.