Star FM - TOP Header
Clarfon - decembrie
Clarfon
Acasă Social 13 nuntași s-au simțit rău după ce ar fi consumat mâncare alterată, la Sâmbăta de Sus. Două persoane au ajuns la spital
,

13 nuntași s-au simțit rău după ce ar fi consumat mâncare alterată, la Sâmbăta de Sus. Două persoane au ajuns la spital

Polițiști au fost sesizați,  sâmbătă, 17 septembrie, prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că la un restaurant din  Sâmbăta de Sus, unde se desfășura un eveniment privat, mai multe persoane ar acuza stări de rău.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila, cadre medicale și reprezentanți ai DSP Brașov și DSV Brașov.

Potrivit IPJ Brasov, 13 persoane au fost consultate la fața locului, dintre acestea două au fost transportate la spital, în vederea efectuării de investigații medicale de specialitate.

Victoria Federal IFN
Expo gaini
UID Fagaras
La doi pasi
Rahe Invest
Targ de brazi
Monumente funerare
Amanet King Onix
Mobila SH
Reno Depo
Competente digitale
Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2025
Florian Shaorma

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “comercializarea de produse alterate”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor“, a transmis agentul principal de poliție Nadia Olaru, purtator de cuvânt al IPJ Brașov.

 

foto :  Pixabay


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Monumente funerare
Reno Depo
Amanet King Onix
Targ de brazi
Mobila SH
Expo gaini
UID Fagaras
Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2025
La doi pasi
Competente digitale
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Rahe Invest

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.