Clarfon - noiembrie
Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă Social Făgărășean drogat cu cocaină, depistat de polițiștii din Râșnov
,

Făgărășean drogat cu cocaină, depistat de polițiștii din Râșnov

foto: commons.wikimedia.org

Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au oprit, miercuri, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 25 de ani din Făgăraș.

În urma testării cu aparatul Drugtest, rezultatul a fost pozitiv la substanța cocaină, motiv pentru care șoferul a fost condus la o unitate spitalicească, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea determinării prezenței înorganism a substanțelor psihoactive.

Monumente funerare
UID Fagaras
Victoria Federal IFN
La doi pasi
Reno Depo
Amanet King Onix
Florian Shaorma

„În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 alin.2 din Cod Penal, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă
Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, potrivit IPJ Brașov.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Amanet King Onix
Monumente funerare
La doi pasi
UID Fagaras
Florian Shaorma
Victoria Federal IFN
Reno Depo

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.