Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă • Social • Un bărbat din Codlea a murit după ce a fost accidentat de tren
,

Un bărbat din Codlea a murit după ce a fost accidentat de tren

Un bărbat în vârstă de 47 de ani din municipiul Codlea a fost surprins și accidentat mortal de tren, joi, în timp ce încerca să traverseze linia ferată, potrivit codlea-info.ro.

Secția Regională de Poliție Transporturi Brașov a fost sesizată de către un reprezentant al căilor ferate cu privire la faptul că o garnitură feroviară ar fi lovit o persoană, incident petrecut în zona de intrare înspre stația de cale ferată Codlea.

La doi pași
Demgy
Florian Shaorma
Monumente funerare
Vibe
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
Dabo
Reno Depo
Mobila SH

„Polițiștii direcționați la fața locului au constat că, pe magistrala feroviară, un tren, care circula pe relația Sibiu-Brașov, ar fi surprins și accidentat mortal un bărbat, în vârstă de 47 de ani, localnic. Verificările indică faptul că acesta s-ar fi aflat în traversarea zonei prin loc nepermis. Persoana accidentată a fost preluată de către Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării examinărilor de specialitate”, a declarat Daniel Zontea, purtător de cuvânt IPJ Brașov, pentru sursa citată.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Demgy
Reno Depo
Vibe
Monumente funerare
La doi pași
Victoria Federal IFN
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Dabo
Mobila SH

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.