Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă Social Curse ilegale de mașini în Făgăraș, încheiate de polițiști cu dosare penale (video)
,

Curse ilegale de mașini în Făgăraș, încheiate de polițiști cu dosare penale (video)

Curse ilegale de mașini, încheiate de polițiștii făgărășeni noaptea trecută, în jurul orei 23:20. „Șmecherii” inconștienți au 22, repectiv 21 de ani și sunt acum cercetați penal după „liniuțele” de pe drumurile publice.

„Întrucât acțiunea de întrecere cu autovehiculele pe drumuruile publice a celor surprinși contravine normelor rutiere, polițiștii au întocmit, în cauză, dosar penal, pentru care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de ”împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice”. Activitățile de cercetare sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând a se propune soluție legală la finalizarea acestora”, potrivit IPJ Brașov.

Amanet King Onix
Body Spa
Victoria Federal IFN
Mobila SH
Monumente funerare
Reno Depo
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Florian Shaorma

Poliția Brașov atrage atenția că, în astfel de activități de întrecere, atât cei implicați, cât și persoanele aflate în zonă pot suferi accidentări grave. De altfel, în timpul întrecerii surprinse de polițiști, autorismelele implicate au fost avariate.

Imaginile video sunt disponibile aici.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Monumente funerare
Florian Shaorma
Mobila SH
Body Spa
Reno Depo
Amanet King Onix
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Victoria Federal IFN

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.