Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă • Țara Făgărașului • Făgărășean prins băut la volan, în comuna Șoarș
,

Făgărășean prins băut la volan, în comuna Șoarș

Poliția Română

Un făgărășean a fost prins băut la volan, joi, 28 decembrie, în jurul orei 14:30, pe raza comunei Șoarș.

Polițiștii din Voila l-au oprit pentru control pe DJ 104D.

„În timp ce efectuau controlul asupra documentelor, polițiștii au observat că persoana aflată la volanul autoturismului, un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Făgăraș, prezintă indicii ale consumul de alcool, astfel că, bărbatul a fost testat din acest punct de vedere.

Monumente funerare
Reno Depo
Victoria Federal IFN
Mobila SH
La doi pași
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Demgy
Vibe
Dabo

Întrucât rezultatul testării a indicat o alcoolemie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, în continuare, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge”, potrivit IPJ Brașov.

A fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, iar cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Monumente funerare
Reno Depo
Vibe
Victoria Federal IFN
Demgy
Dabo
Amanet King Onix
Florian Shaorma
La doi pași
Mobila SH

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.