Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă • Știrea zilei • Percheziții de amploare, inclusiv la Brașov, într-un dosar legat de Călin Georgescu

Percheziții de amploare, inclusiv la Brașov, într-un dosar legat de Călin Georgescu

Polițiștii și procurorii au efectuat joi dimineață 17 percheziții domiciliare în București și 9 județe, inclusiv în Brașov, într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de corupere a alegătorilor. Ancheta se concentrează pe persoane care ar fi promovat online candidatura lui Călin Georgescu la alegerile anulate din 2024.

„Polițiștii din cadrul IGPR – Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală coordonează efectuarea a 17 percheziții domiciliare, în municipiul București și județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș, la locuințele unor persoane fizice, într-un dosar penal în care se efectuează urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de coruperea alegătorilor”, a transmis Poliția Română.

Anchetatorii desfășoară percheziții și la Brașov, pentru a strânge dovezi legate de metodele prin care susținătorii lui Călin Georgescu ar fi influențat electoratul. Surse judiciare afirmă că printre persoanele vizate se numără influenceri.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Institutului Național de Criminalistică, Brigăzii Speciale de Intervenție „Vlad Țepeș” a Jandarmeriei, precum și al inspectoratelor de poliție din județele implicate.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Florian Shaorma
GAF Agregate Beclean
Dabo
Free Cash Point
Mobila SH
Vibe
Monumente funerare
Reno Depo
La doi pași
Amanet King Onix
Demgy

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.