Un moment emoționant a avut loc la Jandarmeria Brașov, unde plutonierul adjutant-șef Valentin Viziteu i-a mulțumit personal asistentei medicale care i-a salvat viața, oferindu-i flori și recunoștința întregului colectiv.
În timpul serviciului, plutonierul adjutant-șef Valentin Viziteu, din cadrul Jandarmeriei Brașov, a suferit un stop cardio-respirator pe 16 octombrie. Șansa sa la viață a venit din reacția rapidă a asistentei medicale de la obiectivul unde se afla, Andreea-Ioana Taus, care, împreună cu colegii jandarmi, a început imediat manevrele de resuscitare până la sosirea echipajului medical de urgență chemat prin 112.
La aproape o lună de la acel moment critic, jandarmul brașovean a avut ocazia să-și exprime recunoștința față de femeia care i-a salvat viața. Într-o întâlnire încărcată de emoție, Valentin Viziteu i-a oferit un buchet de flori și i-a mulțumit personal pentru gestul care i-a redat șansa de a trăi.
În semn de apreciere, conducerea Jandarmeriei Brașov i-a oferit asistentei medicale Andreea-Ioana Taus Placheta de onoare a inspectoratului, pentru curajul, profesionalismul și implicarea care au făcut diferența între viață și moarte.

„Emoția acestei reîntâlniri plină de trăiri intense și lacrimi de fericire ne confirmă faptul că Dumnezeu lucrează întotdeauna prin oameni, că eroii sunt printre noi și că fiecare om își are îngerul său păzitor”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Brașov.
Prin acest gest simbolic, jandarmii brașoveni au vrut să arate că recunoștința față de cei care salvează vieți rămâne una dintre cele mai profunde forme de mulțumire.






























