Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a transmis un punct de vedere oficial după ce, inițial, a refuzat să comenteze moartea unui bărbat de 35 de ani, trimis de două ori acasă de medici, motivând că informațiile „nu sunt de interes public”. Între timp, în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar familia acuză personalul medical de neglijență.
În comunicatul transmis ulterior, reprezentanții spitalului își exprimă „profunda compasiune” față de familia pacientului și susțin că decesul a survenit „în urma evoluției fulminante și infauste a unei patologii extrem de dificil de diagnosticat și, mai ales, de tratat”.
Spitalul confirmă că bărbatul a fost consultat în 23 și 25 decembrie 2025 de doi medici diferiți, aflați de serviciu în zilele respective. Ambii ar fi considerat că pacientul nu prezenta semne clinice care să impună internarea sau inițierea unui tratament specific. Conducerea unității medicale mai precizează că, în perioada sărbătorilor de iarnă, toate liniile de gardă de specialitate au fost complete și pe deplin funcționale.
Cazul a devenit public după ce bărbatul a murit la câteva zile de la cele două prezentări la spital, prăbușindu-se fără suflare la domiciliu, în fața copiilor săi. Rezultatele preliminare indică faptul că inima i-ar fi cedat. Polițiștii din Brașov s-au autosesizat și au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, ancheta fiind în prezent în așteptarea raportului Serviciului de Medicină Legală.
În acest context, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov anunță că va pune la dispoziția organelor de anchetă toate informațiile solicitate. Totodată, conducerea unității a decis declanșarea unei cercetări administrative interne, în care vor fi implicate Consiliul Medical și Comisia de etică, pentru a clarifica circumstanțele evoluției cazului.
„Pe tot parcursul cercetării interne vom respecta principiul prezumției de nevinovăție”, se mai arată în comunicatul spitalului.
Familia bărbatului contestă însă concluziile preliminare și susține că decesul ar fi putut fi evitat prin investigații medicale minime, acuzații care vor fi analizate atât în cadrul anchetei penale, cât și în urma verificărilor interne anunțate de unitatea medicală.





























