Primăria Victoria a semnat contractul de finanțare pentru un proiect amplu de reabilitare și extindere a rețelei de canalizare, după doi ani de pregătire a documentației. Finanțarea de 20 de milioane de lei a fost obținută de la Administrația Fondului pentru Mediu și va acoperi aproximativ 11 kilometri de rețea.
Proiectul reprezintă jumătate din necesarul total al orașului, care dispune în prezent de circa 22 de kilometri de rețea de canalizare. Autoritățile locale au anunțat că lucrează deja la identificarea surselor de finanțare pentru cei aproximativ 11 kilometri rămași, cu scopul de a moderniza toată rețeaua de canalizare din Orașul Victoria.
În paralel, se finalizează construcția unei noi stații de epurare, investiție estimată la aproximativ 3 milioane de euro, fără de care extinderea rețelei nu ar fi fost posibilă din punct de vedere tehnic și legal.
„Sunt proiecte care nu se văd la suprafață, dar care stau la baza dezvoltării unui oraș. Fără apă, canalizare și o stație de epurare modernă, multe alte investiții nu pot fi realizate”, a declarat Camelia Bertea, primarul Orașului Victoria.





























