Lucrările pentru reamenajarea intersecției dintre DN1 și DJ 105G, din zona orașului Avrig, au fost finalizate, a anunțat Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov.
Intersecția a fost transformată în sens giratoriu, soluție menită să îmbunătățească siguranța circulației și să faciliteze accesul pe DN1 al șoferilor care vin de pe drumurile laterale.
Lucrările au durat aproximativ patru luni, potrivit DRDP Brașov.
Noua amenajare urmărește să permită o încadrare mai ușoară a autovehiculelor care intră pe DN1 dinspre DJ 105G și să contribuie la desfășurarea traficului în condiții mai sigure în această zonă.































