A doua zi de Paşte: obiceiul „Plugarul” din satul Vad -TEXT

Obiceiul de primăvară „Plugarul” a fost sărbătorit astăzi, începând cu ora 13, în satul Vad din comuna Şercaia.

Este un obicei de primăvară, un scenariu ritual al morţii şi al renaşterii anuale a divinităţii vegetale. Rolul principal îl are flăcăul care a ieşit primul la arat în acel an. Ceremonialul cuprinde mai multe secvenţe rituale: după alegerea plugarului, urmează ca în prima zi de Paşte fetele să împletească legături din grâu verde cu care a doua zi plugarul va fi „gătit”.

Anul acesta „plugarul“ a fost Adrian Butum din Vad. În curtea lui s-au adunat zeci de localnici, iar tinerii l-au ornat, aşa cum cere tradiţia, cu grâu verde. Grâul verde a fost dintotdeauna simbolul începutului unui nou ciclu agrar.

Serbarea plugarului începe cu ascunderea feciorului îmbrăcat în plugar în incinta gospodăriei sale, urmată de căutarea lui. După ce a fost găsit, a urma gătirea cu grâul verde, iar plugarul a fost urcat pe o grapă de lemn şi purtat spre râu de către ceilalţi feciori. Aici a fost scufundat cu grapă cu tot de patru ori în cele patru zări. Plugarul i-a stropit apoi pe sătenii adunaţi pe malurile râului, dar mai ales pe tinerii care s-au căsătorit în acel an, cu scopul ca gospodăriile şi căsnicia lor să fie rodnice şi îmbelşugate.

Anul acesta, printre cei care au luat parte la sărbătoarea plugarului, a fost şi ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris. El a declarat că este foarte fericit pentru că a putut lua parte la o tradiţie aşa frumoasă. „Soţia mea are o pasiune pentru aparatul de fotografiat. De aceea am ales să venim aici la Vad ca ea să poată realiza aici câteva fotografii. Din punctul meu de vedere obiceiurile acestea tradiţionale sunt unice nu doar în România, ci chiar în Europa. Ar trebui promovate mult mai mult, a declarat ambasadorul“.

Second hand & outlet
Mogaldea Therapy
Agromar
Spalatoria GPC
Florian Shaorma
JTTI
Moveos

Prezent la eveniment, primarul Cristinel Paltin a spuns că în satul Vad, „Plugarul” este organizat de Primăria Şercaia şi Serviciul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Braşov. „Noi dorim ca aceste obiceiuri să se desfăşoare fără întrerupere. Dacă într-un singur an nu se face acest obicei, va fi foarte greu să poată fi reluat. De aceea mă bucur de fiecare dată când el este reluat de tinerii din satele noastre. Îmi pare rău că pe latura aceasta nu am acordat mi multă importanţă, noi, după cum ştiţi, am alocat foarte ulţi bani pentru proiectele de infrastructură, dar avem deja în plan o mai mare atenţiei tradiţiilor de la sat“, a spus primarul.

Galerie FOTO vezi aici.

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie