A fost lansată Monografia satelor Comăna de Jos și Comăna de Sus

Peste 100 de ani adunați într-o carte! Monografia comănarilor a fost lansată vineri, 3 iunie, la Căminul Cultural Comana de Jos.

Începută de Cornel Comșa cu mai bine de 50 de ani în urmă, lucrarea a fost continuată de nepotul acestuia, Lucian Comșa.

Să scrii o carte înseamnă să lași urme precum sculptura în piatră. Ceea ce o face mai diferită este faptul că informația dintre coperțile ei pătrunde în fiecare casă, bibliotecă și mai ales în fiecare inima care o dorește, redeșteptând amintiri, doruri și sentimente”, spune Lucian Comșa.

Monografia celor două sate cuprinde informații de la încadrarea geografică, la populație, istorie, ocupații și artă populară. Bineînțeles, nu lipsesc nici date despre cântecul și jocul din zonă sau negoțul și instalațiile tehnice și meșteșugurile țărănești.

Aceasta Monografie a satelor Comăna de Jos și Comăna de Sus reprezintă încununarea unei munci începute de bunicul meu Cornel Comșa cu peste o jumătate de veac în urmă, continuată și definitivată de mine în ultimii 20 de ani, în care s-au adunat informații întinse temporal mai mult de un veac”, mai spune Lucian Comșa

Florian Shaorma - Pasti
Brutaria Dragus
Victoria Federal IFN
JTTI
Royall Security
Demgy

În afară de localnici, la lansarea cărții au mai participat Viorel Grusea, primarul comunei Comăna, Elena Băjenaru, directorul Muzeului Țării Făgărașului și Junii Cetății Rupea.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei Comăna și al Școlii Gimnaziale Comăna de Jos.

 


Apreciază
Distribuie