Accident rutier între un TIR și un autoturism, soldat cu victime, la Ghimbav

Accident rutier pe strada Făgărașului din orașul Ghimbav, în care au fost implicate un tir și un autoturism, ce se deplasau pe sensul de mers dinspre Sibiu spre Brașov, joi, în jurul orei 13:00.

Primele date indică existența a două victime, ambele din autoturism, acestea fiind în curs de evaluare medicală, transmit polițiștii,

„Polițiștii rutieri efectuează cercetări la fața locului, urmând a stabili cu exactitate condițiile și cauzele care au dus la producerea accidentului. La acest moment, circulația se desfășoară normal pe banda a doua a sensului de mers dinspre Sibiu spre Brașov, prima bandă fiind blocată de vehiculele implicate în accident”, potrivit IPJ Brașov.


Apreciază
Distribuie