Proiectele educaționale și profesorii care au câștigat peste 355.000 de lei prin Fondul UnionOțel, implementat de FCTF

Fundația Comunitară Țara Făgărașului a anunțat câștigătorii granturilor și burselor prin Fondul UnionOțel – Viitor pentru educație în Țara Făgărașului. În urma procesului de selecție, juriul a ales 10 proiecte care vor primi finanțare pentru implementare. De asemenea, trei cadre didactice vor primi burse pentru formare profesională prin intermediul aceluiași fond.

Fondul UnionOțel – Pentru educație în Țara Făgărașului este finanțat de UnionOțel și implementat de Fundația Comunitară Țara Făgărașului. Obiectivul fondului este susținerea ideilor care pot schimba în bine sistemul de învățământ din Țara Făgărașului și pot ajuta generațiile tinere să-și dezvolte abilitățile și să acumuleze cunoștințele de care au nevoie într-o lume cu tot mai multe provocări. Valoarea totală a fondului este de 385.000 de lei. Din această sumă, 357.756 de lei au fost acordați sub formă de granturi pentru implementarea proiectelor, potrivit reprezentanților Fundației Comunitare Țara Făgărașului.

Proiectele desemnate câștigătoare în urma jurizării sunt:

  1. „Laboratorul lui DEXTER”, Fundația REGEN
  2. „Știința pentru toți”, Asociația Jugendzentrum Seligstadt
  3. „Viitor Fără Bariere pentru Copiii Noștri – Afterschool Lovnic”, Asociația Bun Venit în Transilvania
  4. „Educație pentru siguranță – Copilul de azi, șoferul de mâine!”, Liceul Teoretic „Dr. Ioan Șenchea” Făgăraș
  5. „Paradisul copiilor, parc și loc de joacă pentru copiii cu dizabilități”, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Făgăraș
  6. „Împreună schimbăm viitorul”, Societatea de binefacere Diakonia
  7. „Școala de vară, o școală pe înțelesul copiilor”, Școala Gimnazială I. C. Drăgușanu
  8. „Start Robotica”, Asociația Zidește Punți între Oameni
  9. „Trăim și simțim românește”, Școala Gimnazială Lisa
  10. „ÎMPREUNĂ PENTRU VIITOR”, Colegiul „Aurel Vijoli” Făgăraș

Cele trei burse pentru cadrele didactice din Țara Făgărașului, în valoare de 5000 de lei fiecare, au fost acordate doamnelor Ronela Holhos (Colegiul Național „Radu Negru” Făgăraș), Mihaela Petreciuc (Școala Gimnazială I. C. Drăguș) și Camelia Vlad (Colegiul „Aurel Vijoli” Făgăraș).

În următoarea perioadă, câștigătorii finanțărilor prin „Fondul UnionOțel – Viitor pentru educație în Țara Făgărașului” vor începe implementarea proiectelor în beneficiul comunităților din Țara Făgărașului pe care le vor deservi. Toate detaliile privind „Fondul UnionOțel” sunt disponibile la adresa unionotel.fundatiactf.ro.


Apreciază
Distribuie