Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă • Țara Făgărașului • Accident rutier la Perșani. 10 persoane se aflau în mașinile implicate
,

Accident rutier la Perșani. 10 persoane se aflau în mașinile implicate

foto: Info Trafic Făgăraș

Două autoturisme implicate într-un accident rutier produs pe DN1, duminică, între localitățile Perșani și Vlădeni.

În ambele autoturisme se aflau 10 persoane (6 copii și 4 adulți), potrivit ISU Brașov.

„Până în momentul de față, 3 dintre cele 10 persoane (doi copii și un adult) vor fi transportate la spital. Toate cele trei victime sunt conștiente”, a declarat purtătorul de cuvânt, Ciprian Sfreja.

Florian Shaorma
Victoria Federal IFN
Demgy
Amanet King Onix
Vibe
Mobila SH
Dabo
Reno Depo
Monumente funerare

La fata locului se află trei echipaje SMURD, o ambulanță SAJ, o autospecială cu apă și spumă și un echipaj pentru descarcerare.

„La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele si împrejurările în care a avut loc accidentul rutier. Traficul se desfășoară dirijat de către polițiștii rutieri aflați la fața locului”, a precizat IPJ Brașov.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Demgy
Monumente funerare
Victoria Federal IFN
Vibe
Dabo
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Mobila SH
Reno Depo

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.