Afganistanul, prin ochii unui maior făgărăşean

Nu-i iadul pe pământ, dar nu-i nici liniştea de acasă! Este însă o experienţă unică în viaţă şi în carieră şi conştiinţa unei datorii bine făcute în slujba unui popor. Oricare ar fi el! Vorbim de soldaţii românii care pleacă în teatrele de război, locuri deloc accesibile şi total necunoscute pentru civilii care le văd numai la televizor. Pentru că săptămâna aceasta, Armata Română îşi sărbătoreşte ziua (25 octombrie) am ales să stăm de vorbă cu unul dintre puţinii militari făgărăşeni care au pus piciorul pe pământ afgan.

Bază militară cât toată Ţara Făgăraşului

Maiorul Gligor Văidean este militarul, soţul şi tatăl, care şi-a petrecut anul trecut 6 luni la o bază militară de lângă Kabul. Camp Blackhorse se numeşte şi este de aproximativ mărimea unui sfert din judeţul Braşov.

Are 39 de ani, a avut ocazia să plece într-un teatru de război şi până atunci, a preferat să nu o facă, dar după experienţa pe care a dobândit-o acolo, spune că acum s-ar întoarce şi a doua oară.

„Înainte de plecare am făcut patru luni de cursuri de pregătire organizate de Brigada 9 Infanterie Constanţa. Pentru tipul de misiune la care am participat eu, aceasta doar organiza pregătirea, care s-a ţinut în mai multe garnizoane din ţară. Operaţiunile NATO din Afganistan se desfăşoară pe două componente militare principale: „curăţarea” Afganistanului de insurgenţi, care se încheie în curând, şi operaţii de menţinere a păcii, formare, echipare şi instruire a soldaţilor afgani. Eu am făcut parte din aceasta din urmă. Când am ajuns acolo am întâlnit colegi care se aflau şi la a opta misiune, eu fiind numai la prima. Ei mai participaseră la misiuni în Angola, Somalia, Irak, Congo, Bosnia etc.”, spune maiorul.

 maiorul  Gligor Vaidean
maiorul Gligor Vaidean

Solda rămâne un mister

Toate costurile pentru întreţinerea soldaţilor acolo, plata salariilor lor şi transporturile dus-întors din Afganistan sunt asigurate de către statul român. Nu vă imaginaţi că salariile soldaţilor din toate ţările sunt egale. Fiecare ţară îşi plăteşte soldaţii cu cât crede de cuviinţă. De altfel, salariile diferă şi în rândul aceleiaşi ţări în funcţie de categoriile de personal; niciodată un simplu soldat nu câştigă cât un ofiţer.

Maiorul Văidean spune că n-a avut niciodată curiozitatea să întrebe un american cu cât este plătit. De altfel, nici noi nu ne-am satisfăcut curiozitatea legată de salariul românilor din Afganistan, despre care cei care se întorc spun că este mic în comparaţie cu riscurile la care se expun.

„Salariile le primeam lunar, odată cu militarii din ţară. Între noi, militarii, nu se pune problema diferenţei de soldă într-un teatru de război. Dacă îmi zicea americanul o sumă care pe mine mă demoraliza, ce făceam? Trebuia să nu mai lupt alături de el? Din ce ştim, americanii sunt plătiţi săptămânal”, precizează maiorul Văidean.

Criteriul de selecţie: limba engleză

La plecarea în teatrul de operaţii militarul trebuie să facă dovada că vorbeşte limba engleză. Există interpreţi cunoscători ai limbii engleze şi aceştia fac posibilă comunicarea între afgani şi militarii NATO, dar nu pentru că militarul nu cunoaşte limba aproape universală, ci pentru că n-o ştie afganul!

certtificatul acordat de secretarul general al NATO
certtificatul acordat de secretarul general al NATO

„Afganii vorbesc vreo 24 de dialecte, dar cele mai uzuale sunt Dari şi Pashtu. Sunt atât de diferite între ele, încât şi ei între ei vorbesc prin translatori. Cele două dialecte acoperă cam 50% din populaţia ţării. În nord se vorbeşte Dari, în sud Pashtu. Noi vorbim cu ei în engleză. Cam 8 ore pe zi se face cu ei un program de instrucţie, fie la sală, fie în poligon. Soldaţii afgani sunt învăţaţi să se apere împotriva insurgenţilor şi să asigure securitatea naţională. Cursanţii locuiesc în bază pe toată durată instrucţiei. Nu merg acasă, nu au familia cu ei, iar dacă vor să ajungă la familie cer o permisie. Pentru că în Afganistan nu există cale ferată, numai şosele, transportul poate dura mai mult, aşa că de regulă permisia se acordă pentru o săptămână”, explică maiorul făgărăşean.

Insurgenţii nu pot fi recunoscuţi

Afganistanul este o ţară fără frontiere bine delimitate cu restul ţărilor, aşa că insurgenţii pot veni de oriunde, din ţările vecine de exemplu sau chiar şi din Occident. Potrivit maiorului Văidean „nu pot fi recunoscuţi şi nu poartă armă la vedere. E o mare problemă să deosebeşti care poate fi ostil. E greşit şi să-i numeşti talibani pentru că a fi taliban înseamnă la ei a fi student la teologie. S-au apropiat de multe ori şi de baza noastră, au fost şi la 20 metri de punctul de comandă! Au lansat rachete spre baza militară. S-a întâmplat când vorbeam odată cu soţia pe internet să fie lansată o rachetă înspre bază. I-am zis că trebuie să ies de pe internet, dar nu şi de ce, ca să nu se sperie.”.

Proaspat Alb
Florian Shaorma
Demgy
Cabinet ORL

Tocmai de aceea intrarea în bază se face după un control.

Maiorul Gabriel Nicuşan, ofiţerul de relaţii publice al Centrului de Infanterie, a fost şi el cu ani în urmă în Afganistan. Povesteşte că accesul în bază se face numai după un control corporal şi un control antibombă la maşini. Este posibil ca un insurgent să fi plantat o bombă sub maşină fără ca cei din ea să ştie…
Printre insurgenţi pot fi şi femei! Ei nu acţionează grupat, ci amestecându-se în rândul populaţiei civile. Scopul lor este să răstoarne ordinea de drept şi să preia puterea. Cu orice preţ.

Ţara în care n-a fost pace niciodată

Pe afgani nu i-a cucerit în decursul istoriei decât Alexandru Macedon. Maiorul Nicuşan este de părere că în ţara asta n-a fost niciodată pace. Când n-au fost ameninţaţi de nicio forţă externă, afganii s-au războit între ei. Sunt organizaţi sub formă de triburi şi sunt un popor nomad.

 maiorii Gligor Vaidean si Gabriel Nicusan
maiorii Gligor Vaidean si Gabriel Nicusan

Acomodarea unui militar NATO în Afganistan nu este tocmai uşoară. Furtunile de nisip, aerul extrem de uscat şi diferenţele colosale de temperatură între zi şi noapte se resimt din plin. Din cauza climei, militarii beau cantităţi însemnate de lichide.

Baza în care a ajuns maiorul Văidean este situată la o altitudine de 1.800 m, este în jurul unui munte şi conţine zeci de poligoane de instrucţie. Făgărăşeanul a prins o sută de zile de furtună de nisip şi spune că ziua temperaturile se apropiau de 40 de grade, iar noaptea coborau până la 7-8 grade.

Vorbitul cu familia, maxim o jumătate de oră

Părinţii, fraţii, copiii sau soţiile militarilor plecaţi în teatru de operaţii aşteaptă cu sufletul la gură să-i audă la telefon sau să-i vadă pe internet. Din păcate nu pot nici una, nici alta: „exista o sală de relaxare cu jocuri, biliard şi internet. Aveam voie să intrăm pe internet şi să conversăm cu cei de acasă, dar nu să ne şi vedem cum ar fi de exemplu pe skype. Vorbeam pe messenger, iar când treceau cele 30 de minute ieşeam afară şi intrau alţii care aşteptau la rând. Exista linie telefonică, dar aceea era doar pentru soldaţii americani; ei puteau şi să sune.” Afganistan 1

Maiorul Gligor Văidean era aşteptat acasă de soţie şi de fiul său Tudor, elev merituos la „Radu Negru” cu participări multiple la olimpiade naţionale.
La finalul misiunii, care a durat 6 luni, din aprilie şi până în noiembrie 2012,  a primit un certificat semnat de secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen.

În 12 ani de prezenţă în Afganistan, Armata Română a pierdut 24 de militari, iar numărul răniţilor este de peste 100.

Ce trebuie să ştim:

•    Războiul din Afganistan s-a „născut” în 7 octombrie 2001, când a început operaţiunea „Enduring Freedon” – cea de curăţare a teritoriului de insurgenţi – de către armata SUA cu armata britanică, drept răspuns la atacurile asupra Americii din 11 septembrie 2001.
•    Caracterul războiului a evoluat de la o luptă violentă cu Al-Qaeda la un complex efort contrainsurgent.
•    Din 2001, România ca membră NATO a participat la acest război.
•    În 2013, Ministrul Apărării, Mircea Duşa a declarat că numărul soldaţilor români va fi micşorat drastic de anul viitor.
•    Anul acesta s-au aflat pe teritoriul Afganistanului 1.600 de militari români şi zeci de jandarmi pentru a pregăti trupele afgane să reziste împotriva insurgenţilor.
•    De asemenea, România ar putea plăti 500.000 de dolari pentru antrenarea armatei naţionale afgane.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie