Ajutor pentru copii silitori

Credem cu tărie că tinerii sunt una dintre bogăţiile Ţării Făgăraşului! Tocmai de aceea pregătim burse de 2.000 lei/an şcolar pentru copiii care au medii mai mari de 8,50 iar veniturile părinţilor nu depăşesc 500 lei/membru de familie.

Campania socială „Luptă şi tu împotriva abandonului şcolar!”, iniţiată de Radio Star, continuă. Încet, încet îşi atinge scopul principal – acela de a atrage şi în Ţara Făgăraşului proiecte care să reducă rata abandonului şcolar. Chiar dacă Făgăraşul nu se numără printre cele mai afectate zone la acest capitol, este suficient că face parte din România. Iar ţara noastră se află pe primul loc la abandon şcolar în UE, conform studiului UNICEF. Repercusiunile renunţării la şcoală au efecte nocive pe termen lung asupra întregii populaţii, din păcate.

Campania „Luptă şi tu împotriva abandonului şcolar!” a pornit de la ideea că e importantă orice iniţiativă, contribuţie  sau doar sugestie care ajută la continuarea educării elevilor.

După trei luni în care Radio Star şi ziarul „Bună Ziua Făgăraş” au dus o campanie de conştientizare a populaţie asupra gravităţii problemei abandonului şcolar, acum ne extindem gradul de implicare. Pe lângă teorie, ne îndreptăm şi către fapte.

Ni s-a alăturat Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului (FTCF)  şi împreună am pus la punct un program social de susţinere a educaţiei. Programul se adresează elevilor care, deşi învaţă bine, prezintă riscul de a abandona şcoala din cauza problemelor financiare cu care se confruntă familia. Sărăcia rămâne una dintre problemele principale ale abandonului şcolar.

Prin acest program social vom acorda burse de 2.000 lei/an şcolar pentru copii care au medii mai mari de 8,50 iar veniturile părinţilor nu depăşesc 500 lei/membru de familie.

Copiii din Ţara Făgăraşului care îndeplinesc condiţiile pentru a obţine o astfel de bursă pot aplica pentru acest program până pe 20 martie.  Este nevoie de un dosar cu câteva documente: o scrisoarea de recomandare din partea unui profesor,  o scrisoarea de motivație din partea elevului, foaia matricolă pe ultimii trei ani şcolari şi adeverinţe privind  veniturilor pe membru de familie.  Toate detaliile despre conţinutul dosarului şi modalitatea de acordare a burselor se găsesc pe site-ul www.radiostar.ro, secţiunea „Luptă şi tu împotriva abandonului şcolar!”.

Agromar
Monumente funerare
Florian Shaorma - Pasti
Primaria Soars - Pasti 2024
Demgy
Amanet King Onix
Royall Security
Isoplus Special - Pasti

Până la implementarea efectivă a programului, membrii Radio Star şi cei ai Fundaţiei au de dus la îndeplinire cea mai grea sarcină a proiectului: să caute şi să convingă atât oameni de afaceri şi societăţi comerciale cât şi oameni obişnuiţi să facă donaţii pentru susţinerea burselor anuale.
În funcţie de fondul adunat, se va stabili numărul de elevi bursieri.

Vă așteptăm alături de noi, în echipa care se ocupă de acest proiect cu rază lungă de acţiune pentru viitorul oraşului şi al Ţării Făgăraşului!
Puteţi veni cu idei, propuneri, muncă voluntară şi susținere financiară. Ne puteţi sprijini şi prin răspândirea proiectului. Găsiţi toate detaliile pe site-ul www.radiostar.ro

Primii care s-au oferit să ne sprijine în acest proiect început anul trecut sunt societăţile UPRUC CTR, Plastimo Marine Roumanie, UPRUC TPA, STI International, Sacred Dacie şi FCTF. În fruntea lor sunt manageri care au înţeles că asemenea demersuri ajută zona să piardă din şomeri în detrimentul angajaţilor, ajută elevii deştepţi să nu renunţe la învăţătură din motive financiare, iar abandonul şcolar să piardă teren în faţa frecventării cursurilor.

Oana  Mitea, directorul Fundaţie Comunitare Ţara Făgăraşului: „Credem în importanţa educaţiei. Astfel, încă de la început am invitat comunitatea pentru a susţine copiii şi tinerii, pentru că ei sunt cele mai bune modele necesare construcţiei unei societăţi civilizate, sănătoase, puternice, implicate, de viitor! Prin acest parteneriat lansăm astfel, al treilea fond de burse prin care ne propunem ca împreună să identificăm şi să susţinem cel puţin 10 elevi din Ţara Făgăraşului să-şi desăvârșească studiile.”

 Pentru cei care doresc să facă donaţii există următoarele variante:
* în numerar la sediul Fundației Comunitare Ţara Făgăraşului, str. Republicii nr. 3; de luni până vineri între orele 10:00 – 16:00
* prin bancă: RO42RNCB0472136508350001, Banca Comercială Română, cu mențiunea „Fondul: Luptă şi tu împotriva abandonului şcolar”;
* on-line: http://fundatiactf.ro/doneaza-online-2 ,

Copiii pot fi înscrişi în program de către părinţi, profesori sau simple cunoştinţe. Programul de burse se adresează celor care iubesc cartea, dar nu au parte de ea pe  cât merită.


Apreciază
Distribuie