Alina Gorghiu s-a plimbat prin muzeul Făgăraşului şi le-a povestit liberalilor despre schimbarea la faţă a PNL

Co-preşedinta PNL România, Alina Gorghiu, a fost miercuri, 6 mai 2015, la Făgăraş. Practic, s-a reîntors, pentru că mai vizitase Făgăraşul în urmă cu trei ani într-o campanie electorală. A făcut un pariu cu cei cu care s-a întâlnit că în 2016 tot liberalii vor câştiga alegerile.

GorghiuMiercuri după-amiază liberalii s-au întâlnit în crama Cetăţii şi au discutat despre proiectul politic numit ,,Cariera liberală”. Este vorba de un proiect de atragere de noi membri în partid, în special tineri, pentru că, spunea Gorghiu, deşi liberalii au nevoie de experienţa celor din conducere, se simte şi nevoia de sânge proaspăt.

Înainte de a-şi ţine discursul în faţa simpatizanţilor, aproape 150 la număr, Gorghiu a vizitat Cetatea şi a rămas plăcut impresionată.

Oficiile de gazdă le-au făcut cu succes viceprimarul Cîrje şi Iancu Boeriu cu Magdalena Cenţiu, în calitate de preşedinţi ai organizaţiei de tineret. Doi mari absenţi au fost de la eveniment: primarul Mănduc care nu se afla în localitate şi co-preşedintele PNL România, Vasile Blaga, reţinut cu treburi politice la Bucureşti.

Cătălin Cîrje, preşedinte PNL Făgăraş: ,,Sunt de atâţia ani în politică, dar niciodată, în afara unei campanii electorale, n-am văzut un preşedinte PNL să vină la Făgăraş!”

Ioan Mareş, secretar PNL Făgăraş: ,,Aceasta în care ne aflăm este Cetatea care nu a fost niciodată cucerită de comunişti! Priviţi simbolic întâlnirea noastră aici!”

DSCN9557
George Scripcaru, co-preşedinte PNL Braşov: ,,Avem nevoie în partid de resurse umane, şi multe, şi de calitate. Eu sunt un exemplu de bună practică, pentru că am parcurs toţi paşii în interiorul partidului, iar acum îmi este simplu să gestionez şi să fructific anumite situaţii. Câte eforturi face PSD să atragă tinerii în partid, dar aceştia nu se regăsesc deloc acolo! (…) Pe la Făgăraş treci şi dacă ai şi dacă nu ai treabă. Pentru că sunteţi în centrul ţării, fructificaţi acest aspect!”

Claudiu Coman, co-preşedinte PNL Braşov: ,,Făgărăşean fiind, după ce am făcut turul muzeului am constatat câtă dreptate e în vorba că ,,eşti mai departe cu cât eşti mai aproape”. N-am mai fost în muzeu de când eram licean… Doamne cât de frumos s-a schimbat. N-am mai fost în Cramă cam tot de pe atunci (…) Când am plecat eu din Făgăraş erau vreo 47.000 de locuitori, acum abia mai sunt 28.000 de oameni, iar dacă-i numeri bob cu bob, nu găseşti nici atâţia!”

Alina Gorghiu, co-preşedinte PNL România: ,,Am mai fost aici acum 3 ani şi mă bucur să văd în Făgăraş aceiaşi liberali de atunci. Păcat că lipseşte astăzi Sorin (n.r. primarul Mănduc). Pun pariu că şi după 2016 veţi fi tot voi! Mă simt ca acasă aici, deşi sunt din partea cealaltă a munţilor, de la Curtea de Argeş. Mă simt ca acasă, pentru că sunt înconjurată de liberali (…) Avem nevoie de experienţa celor care sunt acum în partid, dar avem nevoie şi de sânge proaspăt. Aşa se va schimba la faţă PNL. Schimbarea nu poate fi mimată. Dacă opţiunea noastră va fi alta decât acea de reformă internă, atunci scorul de 50% pe care îl avem acum o să ajungă foarte jos în cel mai scurt timp. Proiectul ,,Cariera liberală” se referă în principal la cei din afara PNL, oameni care ne-au susţinut mai ceva ca proprii membri (…) Voi, cei de la Făgăraş, aţi fost pentru PNL una dintre filialele care au făcut minuni în campania electorală!”DSCN9549

Nu au lipsit primarii de la Râşnov şi Predeal, precum şi Mihai Veştea de la Consiliul Judeţean sau Daniel Zamfir de la Camera Deputaţilor. Au fost prezenţi Sorin Moldovan şi Costel Alexe în calitate de co-preşedinţi ai organizaţiei de tineret la nivel naţional. În ce priveşte prezenţa tinerilor liberali, ei s-au strâns din judeţele Sibiu, Mureş şi Braşov.

 

Agromar
Florian Shaorma
Demgy
Victoria Federal IFN
Spalatoria GPC

DSCN9552

DSCN9561

DSCN9543

 

 

 

 

Rolul programului ,,Cariera liberală” este de a atrage în partid un val nou de politicieni din fiecare judeţ al ţării. Se caută oameni bine pregătiţi şi cu o imagine curată. Şi de preferinţă să fie dispuşi să urce la rând toate treptele, fără să le sară. Totuşi, la întâlnire au fost invitaţi doar membrii de partid. A doua zi o manifestare similară a avut loc la Braşov. La finele lunii trecute fuseseră vizitate judeţele Cluj şi Bistriţa.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie