Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă • Social • ,,Anotimpuri la borcan” – proiect pentru casnice

,,Anotimpuri la borcan” – proiect pentru casnice

Femeile din comunele Cincu şi Arpaşu de Jos au învăţat să pună compoturi şi murători. Chiar dacă o făceau de-o viaţă, acum vor avea atestat pentru asta, graţie proiectului „Anotimpuri la borcan – regiunea Centru”.

Până la finalul acestei luni, cursantele – 56 de femei fără loc de muncă – obţin certificarea de lucrător în industria conservelor din legume şi fructe.

Şi tot până la finalul lui noiembrie, femeile din Şoarş şi Cârţişoara vor începe o altă rundă de cursuri, care vor fi susţinute în aceste două sate. Ele merg câte 8 ore pe zi în căminele culturale sau în spaţiile puse la dispoziţie de primării pentru susţinerea acestor cursuri şi învaţă de la teorie până la punerea efectivă în borcan.

Demgy
Amanet King Onix
Mobila SH
La doi pași
Florian Shaorma
Vibe
Reno Depo
Monumente funerare
Dabo
Free Cash Point

Programul este gratuit şi se adresează gospodinelor care locuiesc în satele din judeţele Sibiu, Mureş, Alba, Braşov, Covasna şi Harghita. Condiţiile de înscriere sunt ca domiciliul stabil să fie în mediul rural, să aibă minimum opt clase absolvite şi să nu fie angajate.

Cursurile sunt organizate chiar în comunele din care provin casnicele interesate. Proiectul este derulat de Asociaţia ReAct şi este finanţat din fonduri europene.

(Cristina Cornilă)


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Demgy
Free Cash Point
La doi pași
Dabo
Amanet King Onix
Mobila SH
Florian Shaorma
Reno Depo
Monumente funerare
Vibe

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.