Apa şi canalizarea, pe punctul de a fi date în funcţiune la Şercaia

În primăvara aceasta sistemul de alimentare cu apă şi canalizare din satul Şercaia se vrea a fi dat în funcţiune. Doi ani şi jumătate a lucrat la introducerea conductelor o firmă din Braşov, iar la ora aceasta mai mult de 80% din investiţie este finalizată.

Autorităţile sunt la stadiul la care montează pompe, staţii de pompare şi branşamente. Alimentarea cu apă se face din Dealul Gridului şi aducţiunea plus toate conductele din intravilanul localităţii au o lungime de 8 kilometri. Staţia de epurare a fost montată în zona fostelor grajduri CAP, a explicat primarul Cristinel Paltin.

Circa 450 de gospodării din sediul de comună vor beneficia de investiţia aceasta, care s-a derulat în mare parte cu fonduri europene şi într-o mică proporţie cu bani ai Primăriei. Administraţia publică se pregăteşte să contracteze un credit de 20 de miliarde lei vechi de la CEC Bank pentru a finaliza lucrările.

Proaspat Alb
curatare tapiterie
JTTI
Florian Shaorma
Monumente funerare
Agromar

Sistemul de alimentare cu apă şi canalizare a fost introdus pe două fire pe câteva străzi din Şercaia, respectiv strada Principală, DN 73 şi Peste Vale. Pe restul străzilor conductele au fost trase pe un singur fir.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie