Atrocităţile din catacombele Cetăţii

Cele mai ascunse unghere ale Cetăţii au devenit vizitabile. Încăperi întunecate, aflate la subsolul castelului, în care au fost schingiuite, zidite şi încarcerate sute de persoane, încăperi în care s-a scris istoria neagră a Făgăraşului în perioada medievală şi cea comunistă, încăperi în care şi-au dat ultima suflare deţinuţii… s-au dezbrăcat de atrocităţi şi primesc în mărtuntaiele lor turişti din toate colţurile ţării şi lumii. Oamenii păşesc înăuntru fără să ştie că odinioară, în Evul Mediu, pe locul respectiv o biată slugă tremura cuprinsă de friguri în lanţurile în care a fost pusă sau că în vremea comunistă vreun poliţist de prin ţara asta îşi dădea duhul în urma unei bătăi crâncene în temniţa Cetăţii. Am făcut pentru prima dată noul circuit turistic (15 lei pentru adulţi, 7 lei pentru elevi), alături de muzeograful Constantin Băjenaru şi profesorul de istorie Arpad Lukacs.

Mizeria deţinuţilor la rang superlativ

Circuitul începe cu parterul Turnului Temniţă, prima încăpere fiind Casa Temnicerului. ,,Pe aici erau aduşi deţinuţii în temniţa medievală. Erau ţinuţi în întuneric la răcoare, iar când deveneau rebeli erau trimişi la carceră. Uite, asta e o carceră, în care omul stătea fără hrană şi fără apă vreo trei zile. Mai încolo, în nişa aceasta era o cameră în care se păstrau uneltele de tortură, cum ar fi cleşti de smuls unghiile, degetele sau limba, juguri de imobilizat care se închideau cu lacăte”, începe povestea turului muzeograful Băjenaru. În tot acest timp primii fiori reci îşi fac apariţia pe şirul spinării oricărui vizitator cu ceva imaginaţie.

O consemnare de la 1676 vorbeşte despre închisoarea medievală în care ,,mizeria deţinuţilor atinge rangul superlativ”.

Cele mai multe cetăţi medievale ascundeau în sânul lor asemenea orori de temniţe. Prof. Lukacs o dă ca exemplu pe cea de la Castelul Corvinilor de la Hunedoara.

Legaţi de ziduri, în beznă

Din zona carcerelor şi a depozitelor de unelte pentru tortură pătrundem direct în înfricoşătoarea temniţă. Astăzi, un veritabil monument arhitectural cu arcade din cărămidă, pe vremuri cea mai odioasă încăpere!

Temniţa rotundă este prevăzută de jur împrejurul ei cu nişe în pereţi, care îi găzduiau pe deţinuţi în cel mai oribil mod cu putinţă. ,,Stăteau în beznă, cu paie pe jos şi legaţi cu mâinile de ziduri. În iernile geroase temperatura putea să coboare aici şi până la -20 de grade”, spune Constantin Băjenaru.

Temniţa din turnul cu acelaşi nume a avut aceeaşi destinaţie şi în perioada medievală (secolele XVI-XVII), şi în perioada comunistă. Însă în timpul regimului comunist, între anii 1948 şi 1962, cam tot castelul a fost transformat în temniţă!

Deţinuţii politic şi-au făcut pe aici veacul între ’48 şi ’60. Se numea închisoarea politicienilor, a diplomaţilor şi a siguranţei naţionale. Pe urmă, între ’60 şi ’62, a devenit închisoare pentru deţinuţii de drept comun.

În toţi anii aceia au fost închişi 5.000 de oameni între zidurile castelului şi s-au înregistrat 170 de morţi.

,,Stalin ar fi zis că e bătaie de joc, să moară numai atâţia!”, glumeşte cu gust amar prof. Lukacs.

Aceeaşi odioasă temniţă devine mai târziu şcoală germană, astfel încât copiii veneau la cursuri pe locul unui fost cimitir.

Magazie de cereale deasupra închisorii

Traseul te conduce singur. Urci deasupra temniţei într-o încăpere mai luminoasă şi mai spaţioasă. Ochii se obişnuiesc greu cu lumina, după întunericul de jos.

,,Aici a funcţionat în Evul Mediu o magazie de provizii. Era mai mereu plină cu cereale. Trebuia ca Cetatea să deţină propriul depozit de aprovizionare, în cazul în care era asediată. Personalul castelului putea rezista şi un an cu bucatele de aici! Personalul castelului, cu slugi cu tot, să fi tot fost de vreo 300-400 de oameni”, explică muzeograful.

Castelul era administrat, în funcţie de vremuri, de principii Transilvaniei, care nu locuiau tot timpul la Făgăraş. În schimb, principesele erau mai tot timpul prezente.

Cel mai mare consumator de vin

Următoarea pe lista încăperilor nou deschise publicului este fosta cramă. Astăzi găzduieşte o expoziţie de pictură, pe vremuri era pivniţa de vinuri a castelului. Peste 120.000 de litri de vin existau în permanenţă la dispoziţia principilor, dar cel mai mare băutor de vin dintre toţi pare să fie fost ultimul principe, Apaffi.

,,Apaffi era renumit pentru găleata din argint pe care o umplea dimineaţa cu vin. Până seara se afla la sfat cu marii nobili şi îi obliga pe aceştia să închine odată cu el. Principele era rezistent la băutură, dar se amuza teribil când ceilalţi nu mai rezistau şi efectiv cădeau de pe scaun. A fost principe între 1661 şi 1690”, explică prof. Arpad Lukacs.

La muzeu există o traducere după jurnalul ţinut de Apaffi şi cu puţin noroc ar putea fi şi publicată în viitorul apropiat. Dar mai interesant se spune că ar fi jurnalul nevestei sale, Anna Bornemissza. Aceasta a scris şi o carte de bucate. Ele nu au fost traduse din maghiară.

Ironia sorţii este că numele soţiei celui mai mare băutor de vinuri din castelul făgărăşean, în traducere mot-a-mot, înseamnă ,,cel care nu bea vin”.

,,Când Apaffi ţinea diete cu nobilii, care durau şi mai bine de o lună-ntreagă şi numărau 200-300 de oameni, jumătate din pivniţa de vinuri a castelului se golea. Apoi se mutau pe la Alba, la Târgu Mureş sau la Sighişoara, până se refăcea aici producţia”, completează Constantin Băjenaru.

Slugile din castel aveau şi ele voie să bea, dar numai seara.

Singurele monede de aur din Transilvania

Tot de numele principelui Apaffi se leagă şi singurele monede aurite din Transilvania. ,,El a bătut singurele monede de aur din regiune, de 2 şi 10 ducaţi. Erau foarte bine cotate pe piaţa europeană. Un ducat din aur valorează astăzi câteva mii de euro pe piaţa de profil”, îmi explică profesorul de istorie. Au fost puţini ducaţi, fiind bătuţi în serie mică.

Monetăria era chiar lângă actuala cramă, mi-o arată muzeograful Băjenaru.

Turnul devenit ,,Negru” după un incendiu

Ieşim din cramă şi ne îndreptăm spre Turnul Negru. Pe sub el se iese din curtea interioară în curtea exterioară a castelului. Un incendiu mare l-a cuprins în epocă, astfel că din cauza pereţilor afumaţi şi-a luat numele de ,,Negru”.

Imediat după ieşirea din turn, pe partea dreaptă, a fost amenajată o fierărie ca pe vremuri. A fost cumpărată acum câţiva ani de muzeu de la un localnic din satul Felmer. De acum o parte din circuit se face pe afară, turiştii putând urca pe bastioane. Spaţiul Cetăţii este generos, fortificaţia se întinde pe vreo 7 hectare, cu luciul de apă cu tot.

Noi alegem să vizităm bastionul pe interior, deasupra lui a fost toată lumea!

Bastioane cu paie şi jgheaburi

Primul este în partea de nord-vest a Cetăţii şi se numeşte Bastionul cu paie. De ce-i zice aşa, nimeni nu a găsit încă o explicaţie. Cu atât mai mult cu cât ,,în bastion se ţineau pulberea şi tunurile. În scripte se scrie că ar fi fost şi o fântână în mijlocul lui, dar noi nu am găsit nicio urmă unde să fi fost săpată”, continuă explicaţiile muzeograful Băjenaru.

Următorul bastion este cel al Jgheaburilor. Aceeaşi folosinţă ca şi primul: depozit de ghiulele, pulbere şi turnuri. Este bastionul pe care asediatorii încercau să-l urce pentru a pătrunde în castel. Nu reuşeau aproape niciodată, pentru că mai înainte trebuiau să treacă de lac, iar lacul nu era cum îl vedem noi astăzi.

,,Lăţimea lui era de până la 75 de metri, întrucât apa lui pornea tocmai de lângă zidul castelului şi ajungea până la drum. Adânc era de 4-6 metri în caz de asediu. În vreme de pace, apa era deversată în Olt. În istorie se vorbeşte de 15 asedii în perioada secolelor XVI-XVII, toate nereuşite. Cele mai multe au fost asedii turceşti, dar au fost şi conflicte între principi. Este consemnat un atac al turcilor, care s-au chinuit să treacă lacul cu puştile deasupra capului, ca să nu se ude pulberea din ele, iar odată ajunşi lângă ziduri, nu le-am mai putut penetra şi pe acestea. Aşa că s-au enervat, au incendiat oraşul şi au luat robi”, precizează muzeograful în timp ce ne aflăm în Bastionul Jgheaburilor, situat pe latura de sud-vest a Cetăţii.

Turişti din Mexic şi Columbia

În două ore pe care mi le-am petrecut încercând să fac un traseu din cotloanele nou-deschise în cadrul circuitului turistic, mi-a fost dat să văd vreo două sute de turişti veniţi să vadă a doua cea mai frumoasă cetate din lume, după un top făcut de ziarul Huffington Post. Mulţi vorbeau în maghiară şi germană. De altfel, pe parcursul traseului există panouri de informare în limbile română, germană, engleză şi maghiară.

Aud de la ghizii mei că în ultima perioadă au poposit la Cetate turişti din Mexic, Columbia sau Venezuela, ceea ce nu s-a prea întâmplat până vara asta.

De acum încolo orice făgărăşean care intră în curtea castelului trebuie să achite un bilet de intrare, dacă nu face dovada, cu legitimaţia de bibliotecă, că vrea doar să împrumute sau să returneze o carte. Încasările muzeului au crescut ca Făt-Frumos, peste noapte, însă localnicii sunt nemulţumiţi că nu-şi mai pot duce gratis prietenii, aflaţi în vizită, în curtea Cetăţii.

(Cristina Cornilă)