Avrig – Festivalul de Produse şi Tradiţii

Aflat la cea de-a şasea ediţie, Festivalul de Produse şi Tradiţii din Ţara Oltului a avut loc anul acesta în Avrig, în parcarea de lângă Popasul Avrig, duminică 20 octombrie, cu începere de la ora 10.00.

Cele mai „gustate” expoziţii la acest festival au fost pâinea făcută pe vatră cu untură şi ceapă roşie de Făgăraş, gulaşul, brânza de burduf sau slănina fragedă din afumătoarea bunicilor.

Bunătăţile de la ţară, preparate după reţete vechi şi cu ingredientele produse în gospodăria proprie şi nu industrial, au fost cele care au făcut satisfăcut deliciul vizitatorilor la Festivalul organizat la ieşirea din Avrig spre Sibiu, în parcarea Popasului Avrig.

În cadrul acestui festival s-au întrecut 10 comunităţi prin modul în care şi-au etalat tradiţiile culinare şi meşteşugăreşti. Invitaţia celor din Avrig a fost şi una deosebit de originală mai ales prin mesajul ademenitor, „hai la festivalul nostru şi o să te regăseşti într-o lume în care natura coboară în farfurie, frumos, simplu şi gustos, în care copiii demonstrează ca au preluat de la bunici cântec, joc, costume şi obiceiuri, ducând mai departe o parte din frumuseţea satului din Ţara Oltului“.

Victoria Federal IFN
Florian Shaorma - Pasti
Demgy
curatare tapiterie
Sezar Forest - soferi profesionisti
Isoplus Special - Pasti

Festivalul de la Avrig a cuprins, aşadar, un târg de produse tradiţionale, o expoziţie de animale şi un spectacol folcloric. Organizatorii evenimentului au fost GAL Ţara Oltului cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Avrig.

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie