BAC 2020 | Peste 3.000 de absolvenți din județul Brașov au susținut proba la Limba și literatura română

sursa foto: mediafax.ro

Examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020, a început luni, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Peste 3.600 de absolvenți din 41 de unități școlare liceale din județul Brașov s-au înscris pentru a susține probele scrise în această sesiune, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Brașov.

La proba la Limba și literatura română s-au înscris 2.946 de absolvenți din seria curentă și 296 din seriile anterioare.

Pentru a putea fi respectate toate condițiile de prevenire și combatere a îmbolnăvirii cu SARS-CoV2, au fost organizate 32 de centre de examen în unități școlare liceale brașovene, de trei ori mai multe decât în anii precedenți, mare parte din candidați susținând examenul în unitățile unde au absolvit clasa a XII/XIII-a.

La subiectul I absolvenții de liceu de la profilul real și tehnologic, precum și filiera vocațională au avut un text la prima vedere „Amintiri despre G. Călinescu”, de Mircea Bandu.

La subiectul I, punctul B, candidații au avut de făcut un text argumentativ despre cum contribuie mass-media (dacă da sau dacă nu) la crearea imaginii publice a unei persoane.

Proaspat Alb
Firma servicii renovare
Demgy
Florian Shaorma
Victoria Federal IFN
Agromar

Subiectul III a fost un eseu despre particularitățile unei comedii studiate.

Sesiunea de exemene va continua marți, 23 iunie 2020 cu proba la Limba și literatura maternă – proba E.b). Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – este programată pentru miercuri, 24 iunie 2020 iar proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – joi, 25 iunie 2020.

Primele rezultate vor fi afișate luni, 30 iunie, până la ora 12:00.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 16:00. În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Rezultatele finale vor fi anunțate marți, 7 iulie.


Apreciază
Distribuie